Ce se va întâmpla cu imobilul în care a funcţionat consulatul austriac din Fălticeni

coman-si-nechifor-3Transferul unei clădiri din municipiul Fălticeni în administrarea primăriei din localitate a fost aprobat, vineri, cu majoritate de voturi, de consilierii judeţeni suceveni.
Aleşii judeţeni au votat fără să accepte un amendament prin care să se precizeze că se păstrează arhitectura acestei clădiri, cât şi că va fi folosită doar pentru un centru social, scop propus de mai mulţi consilieri judeţeni.
Potrivit consilierului judeţean PNL Dan Dascălu, care locuieşte în Fălticeni, respectiva clădire a funcţionat în perioada 1860-1918 drept consulat austriac, apoi aici a funcţionat prima şcoală horticolă şi ulterior a fost folosită de Staţiunea de Cercetări Pomicole.
„Clădirea, în stil austriac, este unică pentru oraşul Fălticeni. Din motive necunoscute, de când e în posesia CJ Suceava, din 2004, se dărâmă progresiv, deşi e pe lista de clădiri cu importanţă arhitectonică”, a spus Dan Dascălu, care a menţionat că, în urmă cu câţiva ani, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a dorit să folosească imobilul pentru a amenaja un muzeu, dar că a renunţat din motive necunoscute.
El a susţinut că CJ Suceava va trebui să ceară municipiului Fălticeni, prin decizia prin care se face transferul clădirii, să reabiliteze clădirea, cu respectarea arhitecturii, şi să fie folosită doar ca centru social, amendament susţinut de mai mulţi consilieri, dar care nu a fost votat de majoritate.
Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că municipiul a alocat suma de 500.000 de lei în acest an pentru studii şi proiecte, iar banii vor fi folosiţi pentru realizarea studiului în baza căruia să fie promovat spre finanţare un proiect cu fonduri UE. El a menţionat că respectiva clădire este foarte veche, cu grad mare de uzură şi că singura şansă pentru lucrările de restaurare sunt fondurile europene. Cătălin Coman a mai declarat că va fi amenajat în clădire un centru cu caracter social.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI