Primăria vrea să-i amendeze cu 4000 lei pe sucevenii care nu repară conductele de la subsolurile blocurilor

> Acesta este maximul amenzii pentru un lung şir de contravenţii din domeniul asociaţiilor de proprietari, care se intenţionează a fi prevăzute şi sancţionate printr-o nouă hotărâre a Consiliului Local

Intilnire-asociatii-DSCN7246Autorităţile locale intenţionează să înăsprească sancţiunile aplicate în domeniul asociaţiilor de proprietari de pe raza municipiului Suceava. În acest sens, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local se află un proiect de hotărâre privind stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii săvârşite în administrarea asociaţiilor de proprietari. Autorii iniţiativei sunt primarul Ion Lungu şi viceprimarul liberal Ovidiu Doroftei, care cred că în acest sector se înregistrează din ce în ce mai multe nereguli, iar, din cauza lipsei unui cadrul legal adecvat, acestea nu pot fi sancţionate.

Se propune adoptarea unei asemenea hotărâri, având în vedere că, în decursul timpului, ca urmare a controalelor efectuate de serviciul de specialitate al Primăriei, s-au constatat multe fapte contravenţionale săvârşite de membrii comitetului executiv, preşedinţii asociaţiilor de proprietari şi administratori, cenzori, casieri, reprezentaţii firmelor de repartitoare, cât şi de proprietarii apartamentelor, care nu au putut fi sancţionate din cauza lipsei unor reglementări legale specifice” se arată în expunerea de motive.

Iniţiatorii actului normativ cred că noile prevederi legale de interes local vor avea ca efect creşterea eficienţei activităţii de control asupra activităţii asociaţiilor de proprietari, dar şi obligarea categoriilor de persoane implicate la îndeplinirea sarcinilor cele revin.

Astfel, statuate drept contravenţii sunt, printre altele, refuzul preşedintelui, cât şi al administratorului demis, de a preda funcţia şi documentele către succesorul său ales, dar şi neluarea de măsuri pentru repararea şi întreţinerea părţilor comune ale imobilelor, îndepărtarea zăpezii şi ţurţurilor. Administratorul va fi sancţionat dacă nu va afişa în termen legal lista de plată a cotelor de întreţinere, cât şi salariile preşedintelui şi administratorului, conform modelului stabilit de administraţia locală. În ceea ce priveşte proprietarii de apartamente, aceştia riscă să fie amendaţi în cazul în care nu sunt preocupaţi de repararea instalaţiilor care fac parte din proprietatea comună (canalizare, conducte de apă, energie termică, gaze), în acest caz sancţiunea variind între 1000 de lei şi 4000 de lei.

Pe de altă a parte, sunt considerate contravenţii calculul energiei termice de către societăţile prestatoare de servicii care exploatează sistemul de repartitoare de costuri fără citirea lunară de către o persoană autorizată, angajată a societăţii, a indicilor respectivi, dar şi repartizarea energiei termice consumate în spaţiile comune de aşa natură încât să aducă un prejudiciu proprietarilor din condominiu. Lista contravenţiilor din proiectul de hotărâre este una lungă, amenzile variind de la 500 de lei la 4.000 de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: