Ucraina

5 ani de închisoare, pentru eschivarea de la mobilizare

mobilizarePentru eschivarea de la mobilizare, cetăţenii Ucrainei vor fi pedepsiţi cu privarea de libertate pe un termen de la 2 până la 5 ani.

Rada Supremă a Ucrainei a adoptat Legea „Cu privire la unele modificări la actele legislative” ce prevede răspundere penală pentru eschivarea de la mobilizare. Respectiva lege (nr. 0922), ce prevede modificări în Codul Penal al Ucrainei, a fost votată de 238 de parlamentari ucraineni. Deci, în articolul 336-1 al acestui act legislativ se specifică faptul că eschivarea de la mobiliare se pedepseşte cu privarea de libertate pe un termen de la 2 până la 5 ani, informează TSN.

15 deputaţi ai poporului din parlamentul ucrainean sunt din regiunea Cernăuţi.

Pe lângă cei 4 parlamentari majoritari, în noua componenţă a Radei Supreme activează încă 11 aleşi ai poporului din regiunea Cernăuţi, 9 dintre care au fost aleşi pe linia de partid, alţii doi – în circumscripţiile electorale din alte regiuni, 3 deputaţi bucovineni şi-au depus împuternicirile în legătură cu numirea lor în posturi guvernamentale. Majoritatea deputaţilor din parlamentul ucrainean, aleşi pe linia de partid, fac parte din Blocul lui Petro Poroşenko – Viktor Korol, Maria Matios, Bogdan Onufryk, Oksana Prodan, Roman Romaniuk, Vadym Denysenko. Doi deputaţi din regiunea Cernăuţi are Blocul de Opoziţie – Ivan Myrnyi şi Myhailo Papiev, Frontul Popular – Oleksandr Drozdyk, Myhailo Gavriliuk, Serhii Rudyk din Partidul „Svoboda” etc. („Zorile Bucovinei”, Cernăuţi)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: