Polo

Steaua a câştigat derbiul cu campioana CSM Digi Oradea

CSA Steaua Bucureşti a învins campioana CSM Digi Oradea cu scorul de 11-7 (4-2, 4-1, 3-2, 0-2), joi seara, în Bazinul Steaua, în derbiul Superligii Naţională de polo pe apă.

Oaspeţii au deschis scorul, dar steliştii au egalat, apoi au trecut rapid în avantaj, la prima pauză tabela indicând 4-2. Poloiştii gazdă şi-au mărit avantajul în al doilea sfert, scorul fiind 8-3 la jumătatea confruntării. Elevii antrenorului Ionuţ Angelescu au început în forţă şi a treia repriză, punctând de trei ori, în timp ce campioana a înscris de două ori. În ultima parte a meciului, oaspeţii au încercat să revină, şi-au adjudecat sfertul cu 2-0, însă a fost mult prea târziu.

Pentru ”roş-albaştri” au marcat Petar Filipovic (4 goluri), Daniel Robu (3), Mihnea Gheorghe (3) şi Miroslav Randic (1), în timp ce pentru echipa antrenată de Dorin Costrăş au înscris Tiberiu Negrean (3), Milos Korolija (2), Roland Szabo (1) şi Ramiro Georgescu (1).

În tur, la Oradea, Steaua şi CSM şi-au împărţit victoriile. Steaua s-a impus în prima partidă, cu 11-10, în timp ce campioana en titre a câştigat jocul revanşă, cu 11-8.

În clasament, Steaua a urcat pe primul loc, cu 76 puncte, urmată de CSM Digi Oradea, cu 73 puncte.

Partida revanşă va avea loc vineri, de la ora 17,00, tot în Bazinul Steaua.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI