Amendă de până la 4.500 lei pentru nedepunerea situaţiilor financiare

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava informează pe contribuabilii suceveni despre obligaţia depunerii situaţiilor financiare anuale pentru 2014. Conform purtătorului cuvânt al AJFP, Oana Violeta Apetrea, trebuie să facă acest demers, conform Ordinului ministrului finanţelor publice, nr. 65/2915, societăţile comerciale, companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice care au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară. Sub incidenţa aceloraşi prevederi legale intră instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial, subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, cu sediul în România, subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, precum şi organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat. Termenul de depunere este de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar pentru societăţile, companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, subunităţile din România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate. Termenul de depunere este 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, pentru celelalte persoane. Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la sfârşitul exerciţiului financiar de raportare nu întocmesc situaţii financiare anuale, respectiv situaţii financiare anuale simplificate. De precizat este faptul că începând cu exerciţiul financiar 2014 declaraţiile de inactivitate se vor depune în format electronic. Nedepunerea raportărilor contabile anuale sau a declaraţiilor se sancţionează cu amendă de la 300 lei până la 1.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 şi 15 zile lucrătoare, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, pentru o întârziere de 16-30 de zile lucrătoare. În cazul unei întârzieri care depăşeşte 30 de zile lucrătoare, amenda variază între 1.500 lei la 4.500 lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI