Mălina ANIȚOAEI
M-am aflat şi eu întâmplător zilele trecute într-o sucursală bancară, unde veniseră câţiva ţărani dintr-o comună din vecinătatea Rădăuţiului pentru a-şi ridica subvenţiile agricole. Până să aflu care este rostul lor acolo i-am tot ascultat spunând vorbe de duh, intrând elegant în dispute, tachinându-se cu blândeţe, cu acea toleranţă pe care o poţi vedea doar la bătrânii deprinşi cu tot soiul de poveri. Spun bătrâni, deşi păreau încă în putere. Erau îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, femeile aveau basmale înflorate, iar bărbaţii haine căptuşite cu blăniţă de miel. Era ca şi cum m-aş fi întors în timp. Văzusem în copilărie aceleaşi feţe brăzdate, aceleaşi mâini bătătorite, cu unghiile rupte, gălbui, semănând cu aripile păsărilor pe care le sacrifică bogaţii. “Luaţi pensia?” am întrebat femeia din faţa mea. “A, nu, nu sunt de pensie, am 55 de ani şi nici nu am anii de muncă pentru pensionare. Am lucrat la Ferma Partidului” mi-a răspuns, zâmbindu-mi îngăduitor. Vorbele ei avuseseră asupra mea efectul pe care îl are ceara care ţi se picură fierbinte pe mâini. Nu îi putusem aprecia vârsta, dar nu se arătase jignită, cum fac femeile de lume. Ceva făcuse să-mi amintesc de părinţii mei, pe care procesul de colectivizare a agriculturii i-a aruncat în sărăcie şi nevoie. Bucata de pământ care fusese a lor devenise pe nepusă masă terenul unei ferme agricole. Grădina cu pădure şi cireşi avea să se transforme în livadă de meri, pe care tot ei, ţăranii, trebuiau s-o îngrijească, fiind plătiţi la normă, cu bani atât de puţini, încât pâinea pe masă era o adevărată delicatesă. Prin luna februarie, mama mergea la curăţat livada şi se întorcea cu faţa şi mâinile roşii de ger. Acel februarie sărac în zăpadă era teribil de apăsător, îl suportai ca pe-o osândă chiar şi atunci când stăteai la căldură şi priveai pe fereastră. Rezonai cu drama de-afară. Poate că niciodată oamenilor care muncesc pământul nu li s-a arătat respectul cuvenit, poate că nimeni nu a vorbit pe limba doar de ei înţeleasă. Ca un păpuşar al vremii luna februarie aduce în scenă umbra ţăranilor din regimul comunist. Era atât de greu, dar acum… o fi mai bine?
Comentarii