Ajutor de şomaj pe card

card-somerŞomerii suceveni şi-ar putea ridica drepturile prevăzute de lege cu ajutorul cardului. Cel puţin aşa lasă de înţeles Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, potrivit căreia un proiect în acest sens este în curs de implementare la nivel naţional, intitulat „Acţiunea prepaid! – Soluţie de reformare şi modernizare a serviciilor publice de ocupare, prin implementarea unui sistem modern de plată a indemnizaţiei de şomaj”.

Conform oficialilor AJOFM Suceava, prin proiectul amintit se va realiza şi implementa cardul „Prepaid”, un instrument financiar pentru achitarea către şomerii în plată a indemnizaţie de şomaj. Scopul urmărit este eficientizarea activităţii în cauză, prin furnizarea noii facilităţi self-service, grupul ţintă al a proiectului fiind 80 de şomeri din cadrul celor 43 de agenţii de ocupare a forţei de muncă din ţară.

„Prin implementarea acestui instrument de plată la nivel naţional se urmăreşte întărirea capacităţii Serviciului public de ocupare, precum şi îmbunătăţirea serviciilor furnizate de acesta persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă” precizează responsabilii AJOFM, printr-un comunicat de presă.

Proiectul „Acţiunea prepaid! – Soluţie de reformare şi modernizare a serviciilor publice de ocupare, prin implementarea unui sistem modern de plată a indemnizaţiei de şomaj” susţine îndeplinirea angajamentelor din Planul Naţional de Reformă 2011-2013, prin activităţi complementare la cele desfăşurate de Serviciul public de ocupare. Printre acestea se numără investiţii în modernizarea Serviciului public de ocupare; mutarea centrului de greutate al serviciilor cât mai aproape de domiciliul clienţilor; acţiune în reţelele de actori sociali relevanţi pentru stimularea ocupării; asistarea metodică, atât a personalului Serviciului public de ocupare, cât şi a clienţilor, în schimbarea atitudinii şi nivelului de deprinderi necesare acţiunii pe piaţa muncii. Beneficiarul proiectului este Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, partener fiind societatea comercială Soft Bussines Union.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI