Siguranţă, responsabilitate şi nonviolenţă în mediul şcolar

Graphic1Violenţa este tot ceea ce desfigurează condiţia umană. „Dacă societatea ar plasa educaţia în centrul atenţiei, închisorile ar deveni muzee, poliţiştii ar deveni poeţi, iar psihiatrii ar deveni muzicieni” (Augusto Cury). În mod tradiţional şcoala este locul de producere şi transmitere a cunoaşterii, de formare a competenţelor cognitive, de înţelegere a sensului vieţii şi a lumii care ne înconjoară, de înţelegere a raporturilor cu ceilalţi şi cu noi înşine. În acest context, a vorbi despre violenţă acolo unde ne aşteptăm să găsim cele mai bune condiţii pentru formarea şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii poate părea un fapt cel puţin neverosimil.

Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, în colaborare cu Asociaţia Părinţilor şi Profesorilor din Colegiul Economic, Alianţa Internaţională Antidrog Regiunea Nord-Est Suceava, Poliţia Municipiului Suceava, se implică în promovarea nonviolenţei, a educării copiilor în armonie, solidaritate şi respect prin organizarea de activităţi, cu ocazia Zilei internaţionale pentru nonviolenţă în şcoală (30 ianuarie).

Miercuri, 28 ianuarie, a avut loc prima activitate din proiectul educaţional „Fără violenţă în şcoala mea” coordonat de prof. Anca Paraschiva Iordache şi prof. Eugenia Trufin, care au avut scopul de a explica noţiunile de agresivitate şi violenţă, identificarea formelor de violenţă în mediul şcolar, descoperirea şi analizarea cauzelor de agresivitate şi violenţă, identificarea situaţiilor conflictuale şi a modalităţilor nonagresive de rezolvare a acestora. Invitatul de la Poliţia Municipiului Suceava, sociologul Ileana Iacob, a analizat diferite forme ale violenţei: economică, socială, spirituală, verbală, fizică, precum şi corespondenţa dintre comportamentul violent şi delincvenţa juvenilă. Cezar Spirescu, din partea AIA Suceava, a prezentat diferite tipuri de droguri, comportamentul şi reacţiile pe care tinerii le au în urma consumului de droguri.

Pentru a putea preveni şi ameliora agresivitatea se impun păstrarea calmului şi autocontrolului, gândirea pozitivă, menţinerea deschisă a căilor de comunicare, flexibilitate şi perseverenţă, evitarea jignirilor, umilirilor, durităţii excesive şi nemotivate, oferirea dragostei necondiţionate, împlinirea nevoilor afective ale adolescenţilor, acordarea atenţiei depline pentru ca adolescentul să se simtă iubit, respectat, valoros, canalizarea resurselor adolescentului spre activităţi sportive, de relaxare, activităţi plăcute, discuţii cu o persoană mai matură, învăţarea unor tehnici de respiraţie, de calmare şi control, rezolvarea problemelor familiale, controlul mai strict al lecturilor, programelor TV urmărite etc.

L. CASIAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: