Fotbal

Adunarea Generală a LPF a decis ca echipele să intre în play-off şi play-out cu jumătate din punctele acumulate

Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a decis, marţi, ca echipele să intre în play-off şi play-out, în sezonul viitor al Ligii I, cu doar jumătate din punctele acumulate în timpul sezonului regulat.

Adunarea Generală a Ligii, care a aprobat anul trecut desfăşurarea sezonului viitor al Ligii I cu 14 echipe, a decis ca în play-off să evolueze echipele clasate pe locurile 1-7, iar în play-out cele care au ocupat locurile 7-14 la finalul sezonului regulat. În play-off şi play-out echipele vor începe cu jumătate din punctele obţinute în sezonul regulat, după modelul belgian, a precizat preşedintele LPF, Gino Iorgulescu.
Totodată, s-a introdus un barem pentru echipele aflate în play-out, de minim 15 puncte la finalul sezonului, altfel vor intra cu penalizare în liga a doua.
”Prin acest sistem se încearcă o concentrare a valorilor la mai puţine echipe, având în vedere şi starea financiară precară a cluburilor, ce vor primi mai mulţi bani în aceste condiţii. Va fi un interes mai mare pentru meciurile din play-off şi play-out, atât din partea spectatorilor, cât şi a sponsorilor”, a afirmat Iorgulescu
Preşedintele LPF a subliniat că nu au existat propuneri pentru un sistem de campionat cu 16 sau 18 echipe. ”Sistemul competiţional cu 14 echipe a fost stipulat în contractul încheiat cu ISB pentru drepturile de televiziune. Oricum, nu ar fi fost posibil să schimbăm sistemul competiţional la mijlocul sezonului”, a indicat Iorgulescu.
La finalul stagiunii competiţionale 2014-2015, din Liga I vor retrograda echipele aflate pe locurile 13-18, urmând să promoveze doar câştigătoarele celor două serii ale Ligii a II-a.
S-au aprobat unele măsuri de formare a jucătorilor la nivel naţional, conform regulamentelor UEFA. Astfel, echipele vor avea un lot de maximum 25 de jucători, dintre care obligatoriu patru formaţi la nivel naţional şi patru la nivel local, din returul sezonului 2016-2017 (de la 1 ianuarie 2017).
În legătură cu jucătorii non-comunitari (non UE) s-a făcut o propunere pentru a veni doar fotbalişti de valoare, cu nume, transferul unui astfel de jucător fiind posibil numai dacă în sezonul anterior a fost convocat de cel puţin trei ori la o echipă naţională. Măsura este încă subiect de discuţie, aşteptându-se propuneri din partea cluburilor când propunerea va fi supusă aprobării Comitetului Executiv al FRF.
S-a discutat şi despre un sistem de management al costurilor, aflat în stadiul de culegere a datelor, pentru a veni în întâmpinarea fair play-ului financiar care va fi adoptat de FRF în sezonul viitor.
Un alt subiect discutat în Adunarea Generală a fost litigiile LPF aflate în derulare din anii anteriori, când preşedinte al LPF era Dumitru Dragomir, dar Iorgulescu nu a oferit amănunte despre acest subiect.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: