Carte, cinste cui te-a scris

Un preavaloros album

scan-pag-50004Un dar scump – şi la propriu, şi la figurat – am primit la sfârşitul anului trecut de la obştea Mănăstirii Suceviţa, care, în frunte cu maica stareţă Mihaela, a dat luminii un excelent şi preţios album – „Bucovina de altădată. Chipuri şi locuri” (Ed. Bibliotecii Naţionale a României, Bucureşti, 2014). Apărut cu binecuvântarea ÎPS Pimen, arhiepiscopul nostru consideră, în cuvântul înainte, „vrednică de cea mai înaltă apreciere (…) iniţiativa maicii stareţe Mihaela Cozmei de la Mănăstirea Suceviţa de a da la lumina tiparului acest preavaloros album de fotografii, intitulat cu aleasă inspiraţie Bucovina de altădată”.

Cele câteva sute bune de fotografii, explicate în limbile engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă şi greacă acoperă o remarcabilă plajă tematică, de la viaţa de familie şi cea culturală, la monumentele spectaculoase ale zonei. Multe imagini nu au fost vreodată oferite privirii noastre, astfel că titlul introducerii semnate de Ştefan S. Gorovei – „Necunoscută, pierdută, uitată: Bucovina” este, şi din acest motiv, cu totul semnificativ. Şi constată, cu îndreptăţire Ştefan S. Gorovei: „Fără nicio îndoială a fost dură trecerea de la pseudo-administraţia pe care o putea asigura domnia Moldovei într-un cadru dominat de cu totul alte concepţii şi rânduieli, la administraţie imperială, riguroasă («nemţească») şi nivelatoare. Efectele unora dintre reforme au fost resimţite dureros de multe ori; efectele altora s-au vădit, pe termen lung, folositoare şi chiar întăritoare. Cercetarea nepărtinitoare şi relaxată a acestor realităţi rămâne, încă, o sarcină a viitorului.”

Apariţia însăşi a acestui florilegiu de imagini din şi despre lumea Bucovinei poate fi un imbold pentru o asemenea cercetare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: