Mai există un Partid Naţional Ţărănesc Creştin Democrat? Un partid istoric spre care ni s-au îndreptat cândva ochii cu ultima speranţă de democratizare şi europenizare a României? Ei, bine, mai există: doar pe hârtie şi cu ştampilă, dar există. Iar posesorul ştampilei păzite cu străşnicie e preşedintele Aurelian Pavelescu. Autodeclarat moştenitorul Seniorului Coposu. Iar ştampila nu o va lăsa din mână decât atunci când va rămâne ultimul membru. Şi nici atunci.
Un partid pe tarabă
Pe deasupra, mai e şi proprietar al numeroaselor sedii pentru care bătrânii ţărănişti, foşti deţinuţi politici şi disidenţi anticomunişti, Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Ion Diaconescu… s-au căciulit la Ion Iliescu şi FSN. În marea lor majoritate erau proprietatea partidului, dar… Zestre care acum se tranzacţionează în piaţa publică, la cea mai mare căutare fiind sediul central, monument istoric. Iar după ce se va termina zestrea, urmează scoaterea la tarabă sau la mezat, căci şi partidele sunt de vânzare. Mai ales după ce ajung falite. Nu suntem noi o economie model de piaţă?
Mă veţi întreba la ce mai e bun un partid naţional ţărănesc cu un singur membru care se umflă în pene prin studiourile TV? Ce speranţe mai are PNŢCD din moment ce clasa rurală, ţăranii adevăraţi sunt pe calea fără întoarcere? Cu toate că e nevoie, şi încă ce nevoie!, de un partid al agricultorilor, unul creştin-democrat, fiindcă, iată, agricultură românească ţine de capriciile vremii şi pericole mortale născute din conflicte religioase se năpustesc peste Europa.
Dar zestrea?
De ce roiesc muşteriii şi samsarii de voturi pe lângă PNŢCD? E vorba de ciocli sau de mofluzi? Deocamdată de mofluzi, eternii pofticioşi de măriri şi sinecure avortaţi de restul partidelor şi de votul popular. Se strâng ca muştele la borcanul cu miere. Deşi mierea s-a terminat din 2000, odată cu pierderea alegerilor parlamentare.
Cum poate ajunge falit un partid istoric? Foarte simplu şi fără prea mare efort: în România falimentarea unui partid istoric nu e în primul rând un fapt politic, ci unul al lipsei de măsură, al împăunării de sine, al găunoşeniei intelectuale şi morale. Vă mai amintiţi cum se băteau pe funcţii şi se blestemau liderii ţărănişti de mucava pentru pielea ursului din pădure?
Pe unde va mai fi fiind demnitatea PNŢCD?
Ei, bine, certurile şi vânzoleala au început odată cu ieşirea din scenă a liderilor vârstnici, după debarcarea lui Victor Ciorbea din fruntea Guvernului CDR, prim-ministru care, să vezi şi să nu crezi, nu poate ieşi el însuşi din siajul mancurţilor ultimilor 15 ani. Cu fiecare alegere la vârf, idealurile nobile ale partidului lui Iuliu Maniu s-au tot paradit, iar partidul a fost închinat pe rând preaputernicilor zilei. Model? Roza vânturilor.
La ce le foloseşte sforarilor politici PNŢCD? La menţinerea unor iluzii, aşa cum ai păstra în casă un obiect vechi, ca să-ţi aduci aminte cine ai fost şi să te lauzi cu înaintaşii. Numai că istoria singură nu mai aduce voturi. E nevoie de programe, de proiecte atractive şi figuri noi, credibile. Or atât timp cât democraţia internă a pierit şi actualii lideri se cred de neînlocuit, ca şi cei dinainte, inevitabilul deces se va produce.
Fără democraţie internă, partidele mor încet
Unii au realizat că sfârşitul ţărăniştilor e aproape, de aceea se căznesc să mai folosească o dată zestrea lor de imagine într-o coaliţie a perdanţilor, a mofluzilor. Se adună la un loc nevoie cu nevoie şi foamea de voturi a atâtor veleitari cu gând că în ţara asta alegătorii încă mai pot fi momiţi cu fel de fel de gogoşi.
Numai că studiul atent al actualelor bazine electorale nu le dă nicio şansă: România se îndreaptă repejor spre un sistem politic binar, asemănător celor nord-american, englez şi multor altora. Nu-ţi trebuie cine ştie ce expertiză politică să observi că prima noastră scenă politică s-a degajat de outsideri, păstrând un mare partid pe dreapta, PNL, şi altul, pe stânga, PSD. Iar cine vrea să revoluţioneze societatea n-are decât să se înscrie în unul din cele două.
De ce nu se înscriu? De ce nu s-au înscris dintotdeauna: sunt ocupate posturile de lideri, iar ei, fiii ploii, nu pot accepta să fie decât mari conducători pentru eternitate. În aceeaşi poziţie îi veţi găsi şi data viitoare.
Comentarii