Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost condamnat, ieri, la doi ani şi opt luni de închisoare, iar Izaura Anghel la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, în dosarul în care sunt acuzaţi că ar fi încercat să mituiască un angajat al Penitenciarului Colibaşi, unde este încarcerat Bercea.
Decizia a fost luată ieri de Tribunalul Argeş şi nu este definitivă, putând fi atacată.
Potrivit deciziei magistraţilor Tribunalului Argeş, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost condamnat la câte doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi dare de mită, pedepsele fiind contopite. Acestei pedepse i-a fost adăugat un spor de opt luni, astfel că dacă decizia va rămâne definitivă, Bercea Mondial ar urma să execute o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare.
La rândul său, fiica lui Bercea Mondial, Izaura Anghel, a fost condamnată la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, urmând să fie sub supraveghere pe durata a doi ani. Izaura Anghel a fost condamnată şi la prestarea de muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria oraşului Drăgăneşti-Olt sau în cadrul Liceului „Tudor Vladimirescu” din aceeaşi localitate.
De asemenea, familia lui Bercea Mondial va trebui să plătească şi 5.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.























Comentarii