De ce nu moare politicianismul în România

După o campanie electorală în care am fost supuşi celor mai abjecte strategii coercitive de la revoluţie încoace, formatorii de opinii, jurnaliştii cu contract la partid sau la anumiţi mahări politici şi cu bani au trăit nopţi de coşmar: rămaşi fără stăpân, pe cine vor mai linguşi, pe cine vor mai sluji mai departe? Căci „neamţul” a spus categoric: „Stop şi de la capăt!”. E clar că nu-i vrea. E un preşedinte fără clan, fără gaşcă, fără „oamenii măriei sale”. Cel puţin până acum.

Resetarea jocului politic

În speranţa că nu e totul pierdut, au încercat să-şi arate zelul faţă de Iohannis, zgândărind concomitent şi amorul propriu al celor pe care i-au slugărit cu credinţă până pe 16 noiembrie. S-au reorientat rapid încercând să creeze un alt mainstream după cele două ratate în campanie: Victor Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale la un scor de forfait, iar lui Traian Băsescu nu i-a ieşit, cu toate strădaniile presei arondate, rocada putiniană: prim-ministrul la Cotroceni şi preşedintele la Palatul Victoria. N-aţi uitat că ani întregi au stricat hârtia şi şi-au ros coatele prin studiouri TV reducând politica românească doar la tandemul conflictual Băsescu – Ponta!

Acum se dau de ceasul morţii să construiască un alt curent de opinie: în timp ce aproape la unison jurnaliştii serioşi şi respectabili declară că omul politic al anului 2014 e Klaus Iohannis, câştigătorul mandatului, pentru ei Traian Băsescu rămâne politicianul numărul 1 al României, chiar dacă şi-a încheiat al doilea mandat şi diferenţa de puncte între cei doi e catastrofală.

Jucător până la capăt

Care să fie secretul unei astfel de stratageme? Evident, fostul preşedinte trebuie ridicat la rang de singur oponent al lui Iohannis şi apoi la acela de lider al Opoziţiei, pohta ce-a pohtit. Ce şanse are o astfel de iniţiativă? Niciuna. Fiindcă ideea că noul PNL va înghiţi o astfel de soluţie e compromisă încă de la apariţie. Cele două formaţiuni alcătuitoare ale actualului PNL au refuzat din start asemenea propuneri. Cu toate acestea, bătălia continuă. Până când? Până la prima chemare în instanţă a lui Traian Băsescu?

Ca să se menţină în formă până atunci, scornesc fel de fel de greşeli ale „neamţului”: ba că nu şi-a ales bine consilierii, de moment ce ei înşişi n-au fost solicitaţi, ba că „îi miroase deja poporul român”, continuând astfel, dar de partea cealaltă, dejecţiile din campanie, ba că o ţine numai pe-a lui şi face greşeli după greşeli… Fireşte, oricine e supus greşelii, dar de aici şi până la a-l obliga pe Iohannis să pună în funcţie pe nu ştiu cine…

Reluarea unor vechi marote

E scos de la naftalină „puciul” din 2012 cu tot cu oamenii de la Grivco şi condamnaţii Adrian Năstase, Dan Voiculescu…, e repusă pe tapet acuzaţia de amestec în treburile Justiţiei, măcar că Iohannis şi-a exprimat cu hotărâre disponibilitatea de a susţine fără rezerve activitatea de asanare a politicii începută de DNA.

Nici cei de la Putere nu se lasă mai prejos: cică Iohannis îi ţine pe băsişti în braţe şi nu vrea să dea de pământ cu sistemul securistic şi clanurile care au sărăcit România, îi aduce în faţă pe compromişii MRU, Blaga, Videanu, Falcă, Anastase & co. Se publică scrisori ale unor diasporeni care regretă votul.

Politicianism fără limite

Oricine îşi poate da seama că o parte bună din mass-media continuă campania în stilul de dinainte de alegeri: încurajează politica unor confruntări sterile la vârf, fără legătură cu buna guvernare, continuă atacurile la persoană şi personalizarea actului politic, deşi reformele prognozate se bazează pe munca laborioasă în echipă.

Tocmai presa care acuză partidele şi guvernul de lipsa proiectelor, de promovarea incompetenţei şi a neprofesionaliştilor, tocmai presa nu e în stare să-şi abandoneze modul pompieristic şi oportunist de a reflecta corect tendinţele societăţii contemporane, băgând băţul prin gard formaţiunilor politice şi liderilor acestora pentru a-i încăiera. Din asta a trăit, la atâta se pricepe. A nu se generaliza. E vorba doar de jurnaliştii şi televiziunile cu partizanate dovedite.

Oare în loc de o ordonanţă cu care Victor Ponta vrea să scape de plagiat n-ar fi mai potrivită una prin care să se spună răspicat că s-a încheiat campania electorală încă din 16 noiembrie 2014? Nu cumva ar trebui reamintit mereu rezultatul votului? Căci unii se fac a-l uita.