O aglomerată metropolă andină, Ciudad de Lima, se leagă de numele fondatorului ei, conchistadorul spaniol Francisco Pizarro (c. 1475-1541), un om neînfricat, crud cu băştinaşii şi fără scrupule chiar faţă de ai săi aliaţi. De la început l-a însoţit pe vestitul căpitan Vasco Nunez Balboa în expediţia sa de la 1513 când, prin Istmul Panama, au văzut pentru prima dată Oceanul Pacific întins şi calm cât vezi cu ochii până-n depărtata zare. Dar, nesăţioasa-i poftă de aur l-a făcut să coboare de-a lungul Anzilor, spre sud, în Imperiul Incaşilor ce domina teritoriul statului Peru de azi, aliindu-se în acest scop cu un alt tovarăş pus pe rele în numele Spaniei, Diego de Almagro, căruia i-a promis statul Chile, fără a se ţine vreodată de cuvânt. În anul 1533, Pizarro cucereşte definitiv Perul incaş şi a lui capitală Cuzco, înnobilat fiind de împăratul Carol Quintul cu titlul de marchiz. Curând, între Almagro şi Pizarro izbucni conflictul, când primul cuceri Cuzco, iar fratele vitreg al lui Pizarro, Hernando, recuceri metropola incaşă. Hernando l-a prins şi l-a executat pe Almagro, iar tovarăşii celui din urmă i-au răzbunat moartea, ucigându-l pe capul răutăţilor, Pizarro, chiar la Lima, în acel sângeros an 1541.
În acel timp, Radu de la Afumaţi (1522-1529), domn al Ţării Româneşti, se putea mândri, în numai trei ani de domnie efectivă, cu intermitenţe, că a stabilit un record de douăzeci de bătălii cu otomanii, încât până şi pe Soliman Magnificul (devenit recent celebru la noi, printr-o telenovelă de succes) l-a pus în încurcătură. I se spunea Radu de la Afumaţi după numele unei moşii din Ilfov, azi comuna Radu de la Afumaţi, moştenită de la al său bunic Vlad Călugărul. Radu era fiul legitim al lui Radu cel Mare şi, cronologic, purta numele de Radu al V-lea. Luptele lui Radu de la Afumaţi cu turcii, care sunt rememorate pe a sa piatră de mormânt de la Curtea de Argeş, unde-şi doarme somnul de veci, au ferit Muntenia de a deveni paşalâc turcesc, inamicul său fiind Mehmet-bey. Când nu putea face faţă otomanilor se refugia la Braşov şi iarăşi revenea cu forţe proaspete de la Ioan Zapolja, domnul transilvan. Boierii Craioveşti însă, i-au venit de hac decapitându-l chiar în faţa preotului, în Biserica „Sfântul Gheorghe”, într-o geroasă zi de 2 ianuarie 1529, lângă Râmnicu Vâlcea. A intrat pe uşa din faţă a istoriei, muntenii fiindu-i recunoscători că a lor ţară n-a fost cuprinsă teritorial în Imperiul Semilunei.
Comentarii