Proiectul „Şcoala interculturală”

> Modulul III, la Târgu Mureş

Proiectul „Şcoala interculturală” a ajuns la Modulul III, organizat şi susţinut la Târgu Mureş de Direcţia pentru Relaţii Interetnice şi avându-i ca lectori pe Haller Istvan şi Janosi Dalma, de la Asociaţia SRITA. Tema acestui modul a fost „Minorităţile naţionale. Implicare. Relaţii intercuturale în Transilvania”. Evenimentul s-a adresat elevilor de liceu câştigători ai locurilor II şi III la etapa naţională a olimpiadelor de limbi materne, celor care au câştigat la concursul de eseuri „Valoarea diversităţii pentru mine” şi profesorilor îndrumători ai acestor elevi. Primele două module s-au desfăşurat la Mangalia, 17-20 iulie 2014, cu tema „Minorităţile naţionale. Cunoaştere. Relaţii interculturale în Dobrogea” şi Văliug, 11-14 septembrie 2014, cu tema „Minorităţile naţionale. Discriminare. Relaţii interculturale în Banat”.

Sunt profesor din Polonia şi pentru mine este al doilea an consecutiv când predau la clasele cu predare parţială în limba polonă din cadrul Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, Suceava. Acest program a fost realmente o experienţă specială pentru mine, nu doar datorită locurilor pe care le-am vizitat, ci şi datorită subiectelor abordate. A fost prima mea vizită la Târgu Mureş, un oraş deosebit, cu o istorie de-a dreptul impresionantă. Am descoperit acest oraş împreună cu elevele Karolina Agata Drozdek şi Bozena Irişec, ambele din clasa a 12-a C la Colegiul „Alexandru cel Bun”, finaliste ale Olimpiadei de Limbă şi Literatură Polonă desfăşurată anul acesta la Varşovia şi Konstancin, în zilele de 9-12 aprilie 2014. Am vizitat împreună Palatul Culturii, Biblioteca „Bolyai Teleki”, bisericile catolică, ortodoxă şi greco-catolică şi sinagoga.

Am avut privilegiul de a afla lucruri foarte interesante despre istoria oraşului, dar, nu în ultimul rând, am avut ocazia să cunosc oameni minunaţi. Când spun „oameni minunaţi” mă refer mai ales la cei care într-adevăr se zbat pentru ca în România să dispară complet discriminarea etnică. Li s-a explicat elevilor că omul trebuie apreciat pentru ceea ce este, fără a fi luate în calcul etnia sau apartenenţa religioasă şi că nimeni nu are dreptul să fie judecat în funcţie de criterii care nu au nimic în comun cu personalitatea şi calităţile personale.

Pot să spun că în doi ani am descoperit România puţin câte puţin în fiecare zi, am descoperit oameni care ştiu să lupte pentru visele lor, chiar dacă la început luptă cu morile de vânt. Doresc să apreciez calitatea evenimentului la care am participat, să mulţumesc organizatorilor şi celor prin intermediul cărora am făcut parte din proiect.

(Prof. ANETTA BUZUK; Prof. CÎMPAN BRÎNDUŞA LUMINIŢA, Colegiul „Alexandru cel Bun)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: