Uber alles: Românii sunt la locul lor, cuminţi,
dar cârcotaşii nu au timp să doarmă,
căci stâlpii s-au golit de preşedinţi
ca să se umple dumnealor de larmă.
Şi dacă era chinez era mai bine? Vă cădea mai cu tronc? Renunţaţi la ciomege şi treceaţi la beţişoare? Aţi auzit câte ceva despre preţul la gaze şi vi s-ar fi părut mai potrivit un eschimos? Sau aţi fi preferat un spaniol, care să ia taurul de coarne şi să sperie restul cornutelor?
Că nu e ortodox? Nici Carter n-a fost, ceea ce nu i-a împiedicat pe americani să-l rabde, ba chiar să-l ţină minte. Şi, la urma urmelor, nu la patriarhie a candidat şi nu pe mitropoliţi ne-au chemat să punem ştampilă. Deocamdată îşi face cruce tot cu dreapta, pe centru-dreapta, în timp ce stânga încă se cruceşte de ce-a păţit. O să mai vorbim despre asta după ce vedem la cine, la ce şi pentru cât se închină.
Vi s-a pus pata că n-are copii. Şi ce dacă? Nici întâiul nostru rege n-a avut şi uite că urmaşii urmaşilor săi nu-şi dau rând la moşteniri, şi asta nu din cauză că Măria Sa era la fel de neamţ. Dar ştiţi voi sigur că nu are? Băgaţi voi mâna în foc în acest sens? V-aţi ţinut voi după nopţile dumnealui personale? I-a furnizat firma voastră anticoncepţionalul, ca să aveţi cu ce vă lăuda la efecte? Sau vă e ciudă că n-aţi avut cum să-i faceţi farsa aceea inteligentă, cu prezervativul uşor crăpat în vârf?
V-aţi pus matematica la treabă şi i-aţi numărat casele. Puteaţi deschide şi alte cărţi şi aţi fi aflat că un şef de trib, ca să nu supărăm feţele mai înalte, are incomparabil mai multe şi mai stufoase. I-aţi calculat raportul dintre ceştile de cafea şi bunici, dintre impozite şi preparaţi, însă v-aţi făcut că nu vedeţi dedesubtul: fiind obişnuit cu preluarea şi predarea, s-ar putea să nu se încurce (şi el) cu prădarea.
Nu îşi deschide aparatul vorbitor până nu scoate foaia? Foarte bine face! Suntem siguri, în felul acesta, că nu i-o ia gura pe dinainte, că – vorba magistrului Cozmei – scripta rămâne şi putem fi mândri că ştie să citească. Aţi fi vrut unul ca Taras Bulba, cu iscălitura prin punere butucănoasă de deget, sau ca Soliman Magnificul, cu alfabetul în sabie? Ziceţi mersi (adică danche şon) că hârtia e îngăduitoare, rabdă orice, aşa că ne putem aştepta pe mai departe la obişnuitele delicatese din cuvântările prezidenţiale. Şi ce dacă glăsuieşte tărăgănat, cu hopuri? Mai curgător decât predecesorul Crin rar vorbitor; şi cu ce s-a ales?
Nu ştie româneşte bine? N-are nimic, o să ne traducă frau-doamna Angela, că i-a mai tradus şi pe alţii. E prea înalt? Dacă era îndesat şi cu burtică rotunjoară, ca Napoleon, nu s-ar fi grăbit pravoslavnicii să-l cotonogească? Auzi la ei, că este lipsit de escu şi nu are pălărie pe-o ureche ca Ion, nici cioc ca Emil, nici chelie ca Traian. Nici majestatea sa regina a II-a nu are aşa ceva şi uite că domneşte din jubileu în jubileu, pe mai multe puncte cardinale. Că, dacă vrea el, îşi lasă mustaţă mai ceva ca a kaizerului, una în părţi şi cu sfârcuri (nu de-aia adolfiană, să aveţi voi de ce o lua de la cap cu hitleria în forumul democrat). Chiar dacă s-ar putea – să nu vorbim într-un ceas rău! – să nu-i crească perciuni gen Franţ Iosif, favoriţii sigur îl vor năpădi.
Auzi la ei, că e băţos şi nu se hlizeşte. L-aţi văzut voi pe împăratul japonez trăgându-se de şireturi cu poporul său? Vi-l puteţi imagina pe Petru cel Mare pălăvrăgind cu Putin cel Tare, stând la taclale cu coloneii insuficient acoperiţi şi spunându-i bancuri deocheate preşedintelui parlamentului european ori altui sultan? Şi de ce vă deranjează că a studiat fizica atomică? Premergătorului i-aţi scos ochii pentru că i-a plăcut să studieze fizicul exploziv? Nu vă e la îndemână nici că joacă tenis, cu mingea aruncată la fileu de unii şi alţii şi cu racheta manevrată paşnic, la fel cum mângâie Obama butonaşul nuclear. Probabil l-aţi vrea băgat în alte sporturi, nu jucate în chiloţi şi mai intelectuale, cum ar fi şeptica practicată cu succes de prematur împuşcatul, ori moara cu câte nouă boabe de orientări diferite, zisă şi ţintar, să vă faceţi că îl aplaudaţi pentru cât de iute a ajuns la ţintă. Cât despre că nu se rehidratează decât cu bere, nu mai menţionăm naţionalitatea, asta de ce nu i-ar cădea bine la biografie? Amintiţi-vă că nici antecesorul său Burebista nu se deda la tării, drept care a scos din rădăcină producătoarea de vinuri, secundar tescovină, ceea ce l-a propulsat în istorie.
Ca să vă încununaţi strâmbele, aţi scos-o şi pe aceea că nu are în jurul său oameni competenţi. Vă asigur, bazat pe câte am văzut şi am trăit, că o să aibă. O să aibă destui şi deşi, bătuciţi, de n-o să mai încapă prea lesne competenţa. Gândiţi-vă, numai, la câţi fluturaşi zboară de colo colo, din partid în partid, căutând floricica pe care să se aşeze, spre a deveni oameni aşezaţi. Aşa că puneţi mâna pe dicţionare şi învăţaţi, urgent, salutul de bază, ofiderzen şi n-am cuvinte.
























Comentarii