Vocea răguşită a lui Joe Cocker s-a stins pentru totdeauna

Joe-CockerLegendarul cântăreţ britanic Joe Cocker, a cărui carieră a durat peste patru decenii, a murit la vârsta de 70 de ani. Născut la Sheffield, oraş industrial din nordul Angliei, muzicianul s-a stins duminică seară în Statele Unite. A fost „fără îndoială cel mai mare cântăreţ de rock/soul dat vreodată de Marea Britanie”, a spus agentul său, Barrie Marshall, într-un comunicat preluat de AFP. Casa sa de discuri, Sony Music, a anunţat că Joe Cocker suferea de cancer la plămâni. Potrivit Yorkshire Post, solistul a murit în statul american Colorado, unde locuia de peste 20 de ani, în mijlocul naturii, alături de soţia sa, Pam.

Joe Cocker s-a făcut cunoscut la sfârşitul anilor 1960, cu reluarea piesei „With a little help from my friends” a grupului Beatles, cântec pe care l-a interpretat cu vocea lui răguşită la festivalul de la Woodstock, în august 1969. Paul McCartney, fost Beatles, şi-a exprimat într-un mesaj pe Twitter „tristeţea” pentru moartea compatriotului său. „A fost un tip formidabil din nord la care ţineam mult, îmi plăcea felul lui de a cânta. Am fost extrem de fericit când s-a hotărât să cânte reluarea piesei «With a little help from my fridens»”, a spus Sir Paul.

Printre cele mai cunoscute hituri ale lui Joe Cocker se numără „You are so beautiful”, „Unchain my heart”, reluare a unei melodii clasice a lui Ray Charles, „Night Calls”, dar şi „Up where we belong”, în duet cu Jennifer Warnes, din banda sonoră a filmului „An Officer and a Gentleman”. Piesa a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original în 1983. Un alt cântec interpretat într-un film de mare succes, „9 1/2 Weeks“, cu Mickey Rourke şi Kim Basinger, a fost ‘You can leave your hat on’.

Viaţa cântăreţului, lipsită de strălucirea care însoţeşte adesea vedetele rock, a avut şi părţi întunecate. În interviurile acordate recent, Cocker a vorbit despre anii 1970, când nu a fost străin de droguri şi alcool. „La începutul anilor 1970 am făcut cunoştinţă cu drogurile şi alcoolul. Adesea, când eşti tânăr şi nu îţi pasă, nu îţi dai seama cât este de greu să revii pe linia de plutire după ce te-ai scufundat”, spunea în 2012 cântăreţul la postul de radio american NPR.

În mod paradoxal, nici talentul, nici succesul nu l-au recomandat pentru intrarea în Panteonul starurilor, Rock and Roll Hall of Fame, lucru pe care l-a pomenit cu emoţie Billy Joel în luna septembrie, la un concert susţinut la New York.

În urma lui Joe Cocker rămân soţia, Pam Cocker, o fiică vitregă şi doi nepoţi. Familia va organiza funeralii private.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: