UN PUNCT DE VEDERE

„Stranierii”

În tinereţea mea am tânjit după mirajul Occidentului, mai ales că din Brodina, încă de pe timpul severului regim apus, totuşi au plecat 2 prietene (vecine) în Germania. După mult timp au venit în România în vizită. De la ele am aflat că au parcurs un drum anevoios până s-au realizat. Una dintre ele a reuşit să lucreze la Primăria din Aschaffenburg, iar alta, la secretariatul universităţii din Darmstadt. După revoluţie am luat şi eu drumul către visatul miraj. Numai că am „prins” acest miraj prea târziu, la anii când cariera mea de cadru didactic a luat sfârşit, cu toate că şi după pensionare am fost rechemată şi am lucrat încă 3 ani. În Germania am citit o revistă editată în Israel în limba română. Într-un articol scria despre tinerii români excepţionali, care părăsesc România pentru o viaţă mai bună, pentru că acasă sunt prost plătiţi. Alţii pleacă pentru că se simt stingheri acasă, sătui de nedreptăţile care li se făceau, dornici de o altfel de viaţă mai ales pentru copiii lor, dorind ca ei să crească într-o lume diferită – cu respectul şi demnitatea la care are dreptul orice persoană în societatea în care trăieşte, dar care, din păcate, în România lipseşte.

Cei ce pleacă să prindă rădăcini în alte ţări ştiu că începutul nu este deloc uşor, iar mirajul Occidentului nu este cel văzut de acasă, că pentru a răzbi este nevoie de multă, multă forţă, putere, nervi de oţel şi multe lacrimi amare. Iar dorul amintirii şi durerea pentru cei lăsaţi acasă îi topeşte. Oricât i-ar fi de bine, oricât s-ar realiza, în străinătate niciodată ei nu vor putea stinge dorul de ţara lor, pe care au fost atât de supăraţi la plecare, niciodată ei nu se simt şi nu se vor simţi acasă, cu toate că viaţa în străinătate este atât de diferită de ceea ce se trăieşte în România: când intri la medic în cabinet, el se ridică, îţi întinde mâna, te pofteşte să iei loc şi, cu un respect deosebit, te ascultă până la capăt, chiar dacă nu stăpâneşti limba lor. Te fascinează felul în care te tratează şi te uimeşte uşurinţa cu care pune demnitatea mai presus de facultatea lui.

Chiar dacă anii trec mulţi şi repede, unul după altul, în fiecare seară de Crăciun sau de Paşti trăieşti cu un nod în gât. Ceea ce scriu am trăit pentru că în 3 ani am „prins” aceste sărbători. Chiar dacă respecţi obiceiurile lor, munceşti cu ei, râzi, plângi alături de ei, niciodată nu te simţi unul de-a lor. Te gândeşti mereu la România – ţara în care te-ai născut, ţara care ţi-a dat cei 7 ani de acasă, ţara în care trăiesc cei dragi ţie, aşteptând să sune telefonul. Anii trec repede şi apare numărătoarea inversă, când începi să simţi durerea de a trăi departe, într-o lume care, deşi te-a acceptat, nu este a ta. Apoi îţi pui întrebarea: câtă durere trebuie să fie în sufletul unei mame ajunsă la vârsta la care ar avea nevoie de sprijinul celor pe care i-a adus pe lume, dar pe care nu-i poate avea alături, pentru că ei au plecat, s-au rupt de acasă, rupându-şi totodată sufletul şi amintirile! Te gândeşti cu durere că în orice moment ar putea suna telefonul şi cineva ar putea anunţa că mama s-a stins, fără să mai vadă la faţă sau să-şi poată îmbrăţişa nepoţii. Asta este durerea cea mai cruntă pe care o poate simţi cineva care trăieşte departe şi care nu uită că în urma sa a lăsat suferinţă şi dor mult. Iar vizita, chiar mai des făcută, poate fi ultima. De aceea despărţirea este însoţită de bocete jalnice, iar inima ţi se rupe în bucăţi. Am întrebat pe prietenele mele de ce nu se întorc definitiv în România, mai ales că au case foarte frumoase, cu tot confortul. Iată răspunsul: „Nu am mai putea trăi în ţara plină de corupţi şi peste tot unde te întorci trebuie să dai şpagă! Noi ne-am dezobişnuit de şpăgi şi corupţie!. Doar dacă am avea imunitate economică, precum politicienii au imunitate diplomatică. Să ne încurajeze să ne întoarcem, să investim în România bănuţii pe care cu greu i-am strâns, să punem în practică ce am învăţat în Occident, să fim lăsaţi să muncim şi să le arătăm cum se munceşte afară”. Or în România intră pe uşă un individ care, fluturându-i pe sub nas o legitimaţie obţinută cu şpagă, îi va închide afacerea cât ai clipi, fără să se gândească niciun moment că tu ai plătit cu lacrimi grele bănuţii pe care i-ai investit în ţara ta, ca să poţi muri liniştit la tine acasă. Sau în cel mai fericit caz îţi ia şpaga de milioane grele ca să „închidă ochii” la „neregulile găsite”. Oricât ar fi de cinstit şi corect întreprinzătorul, controlorii îi găsesc chichiţe ca să-l stoarcă de bani. Cât de greu muncesc unii întreprinzători ca să câştige bani măcar pentru supravieţuire şi cât de uşor îi înhaţă controlorii cu mapa! Mulţi din cei ce s-au stabilit „afară” trăiesc, muncesc, dar locul de odihnă veşnică tot în România şi-l pregătesc şi se întorc oricum. Nu numai eu, ci multă lume se întreabă de ce autorităţilor române nu le pasă de bieţii „stranieri” care au atâta nevoie măcar de minimum respect, dacă nu de ocrotire, dacă nu de un loc de muncă în ţară.

Ce păcat! În loc de respect, de ocrotire, de simplul drept de a vota, „stranierii” au primit ciomege, gaze lacrimogene, au fost izgoniţi ca nişte infractori. (ARTEMIZIA GHEORGHI, Brodina)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: