Patrule de poliţie mai numeroase înainte de Crăciun

> Duminică, 7 decembrie, oamenii legii au prins în flagrant trei hoţi

Poliţiştii suceveni de ordine publică au intensificat patrulările pe raza localităţilor unde hoţii ar putea profita de vânzoleala dinainte de sărbătorile de iarnă.

„La nivelul întregului judeţ au fost dispuse măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, fiind stabilite itinerarii de patrulare suplimentare în vederea includerii tuturor locaţiilor de interes şi cu grad de risc” a comunicat, prin biroul de presă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava.

Abia a fost dispusă această măsură că, pe 7 decembrie, oamenii legii au prins în flagrant, la furat, trei persoane.

Poliţiştii au reuşit astfel şi să restituie proprietarilor toate bunurile furate.

În localitatea Frumosu, patrula de poliţie a prins un bărbat de 37 de ani care tocmai forţase două uşi ale unui magazin mixt şi furase mai multe sticle cu băuturi alcoolice.

Mamă şi fiu la furat lemne

În aceeaşi zi, poliţiştii din Şcheia au identificat două persoane care transportau lemne pentru foc cu o căruţă, pe strada Aeroportului din localitate.

Erau mama şi fiul, ea de 38 de ani, el de 16, din localitate, iar lemnele tocmai le furaseră de pe strada Cascadei. La inventarierea materialului lemnos de către un lucrător din cadrul Ocolului Silvic Pătrăuţi, s-au găsit 33 bucăţi lemn de frasin şi paltin, în volum de 0,9 metri steri, echivalent a 0,56 mc, lemn sustras din inventarul Cantonului Silvic Suceava.

N-a mai apucat să facă pagubă, pentru că l-au întrerupt poliţiştii

Duminică, în jurul orei 15.30, poliţiştii suceveni au zărit un bărbat care voia să intre într-o clădire de pe strada Avram Iancu din municipiu. Forţase uşa de acces, la care spărsese deja geamul, dar a fost întrerupt şi condus pentru cercetări la sediul poliţiei municipale.

Asupra lui nu s-au găsit alte bunuri decât cele personale, aşa că fapta lui a fost oprită la tentativă de furt.

Celor trei persoane identificate în timp ce comiteau infracţiunile li s-au întocmit dosare penale.

Poliţiştii suceveni au în vedere că apropierea Crăciunului va crea aglomerări şi mai mari în zona complexurilor comerciale, locuri unde se intră cu buzunarele pline şi se iese cu cumpărături multe, mană cerească pentru persoane certate cu legea.

Patrulele oamenilor legii vor fi pe aproape, dar nu strică nici dacă fiecare cumpărător în parte va fi atent la lucrurile lui. „În perioada imediat următoare, poliţiştii previzionează o creştere a numărului de persoane ce se vor deplasa în zona centrelor comerciale pentru cumpărături, precum şi o sporire a valorilor monetare ce urmează a fi utilizate pentru tranzacţii financiare şi achiziţii de bunuri” avertizează reprezentanţii IPJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI