Lansare de carte

„Tehnici de eliberare emoțională – Vindecarea inimii”

Cartea „Tehnici de eliberare emoțională – Vindecarea inimii”, semnată de psih. Mihai Moisoiu, „prezintă importanța trăirii conștiente a fiecărei clipe și ne îndrumă pas cu pas, ne oferă modalități de purificare și echilibrare emoțională și mentală pentru toate momentele zilei.

Potrivit autorului, în carte sunt prezentate diferite abordări prin care putem înțelege și echilibra relațiile de cuplu și cele cu ceilalți, conflictele interumane, stările de mânie, frică, panică, supărare, rezolvarea problemelor în așa fel încât neînțelegerile, stările emoționale dizarmonioase și tensiunile zilnice, momentele dificile să se transforme în oportunități de vindecare și echilibrare. „Relația de cuplu, modul în care se atrag ființele umane, posibilitățile de armonizare a unor dezechilibre la nivel de cuplu sunt toate explicate cu ajutorul principiului rezonanței aducând, astfel, o nouă viziune asupra funcționării subtile a legii atracției. Tot aici este prezentată pentru prima data teoria spațiilor psihosomatice, însoțită de o serie de exerciții de armonizare și echilibrare ce combină respirația, vizualizarea creatoare, diferitele poziții ale mâinilor pe corp și sugestiile pozitive. A dărui iubire cu inima curată și din suflet ființei care contează, celor dragi este un exercițiu ce ne aduce iubire, răbdare și vindecare în fiecare celulă a corpului nostru, ne înalță inima și ne purifică mintea. De fiecare dată, când dăruim ființei care contează pentru noi și cel mai neînsemnat lucru, îi dăruim ei inimii ei și ne dăruim și nouă iubire, stabilitate, vindecare, armonie și liniște” transmite psih. Mihai Moisoiu, recomandând cartea „tuturor ce își deschid sau își doresc să își deschidă sincer inima spre a dărui și a primi iubire și vindecare ființei iubite, celor dragi!”

Lansarea cărții va avea loc joi, de la ora 16.30, la Shopping City Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: