Nu trebuie să fii mare filosof să-ţi dai seama că procesul electoral oferă imaginea perfectă a democraţiei unei ţări, a societăţii şi, nu în ultimul rând, a clasei politice. Şi asta pentru că alegerile scot la iveală, oricât s-ar strădui candidaţii să-şi arate preocuparea pentru binele comun, adevărul relaţiilor între aleşi şi alegători, între guvernanţi şi guvernaţi.
Chiar dacă politicienii şi activiştii puterii politice se fac luntre şi punte să ne demonstreze că democraţia, statul de drept şi legile sunt respectate ad litteram, iar cetăţenii trăiesc datorită lor într-o ţară bine guvernată, perioada campaniilor electorale ne arată adevărata faţă atât a Puterii, cât şi a Opoziţiei. Pentru demonstraţie vom apela la informaţiile din spaţiul public.
Între lege şi tocmeală
După ce citim legile şi regulile de organizare a alegerilor şi le punem alături de Constituţie, observăm că la carte totul e perfect: candidaturile se depun în faţa judecătorilor de la BEC, campaniile electorale ar trebui să decurgă în funcţie de Legea Electorală, reînnoită de fiecare nouă majoritate parlamentară, secţiile de votare sunt coordonate de obicei de oamenii legii, iar actele finale trebuie semnate în deplină responsabilitate de toţi membrii comisiilor electorale.
În practică, însă, organizatorii alegerilor şi ai campaniei electorale aplică doar ce le convine: e adevărat că nimeni nu-l obligă pe alegător să pună ştampila undeva anume, numai că în calea sa spre urne apare guvernul cu daruri pentru defavorizaţii sorţii, pentru diverse categorii sociale şi profesionale prin care se încearcă mituirea voturilor, iar mulţi cedează. Cel puţin aşa s-a întâmplat până acum.
Puterea face jocul
Dacă nu reuşeşte astfel sau dacă încă mai e nevoie de voturi, intră în misie activiştii şi candidaţii înşişi: ca din senin oamenii se trezesc la poartă cu peturi de ulei, pungi de zahăr şi făină sau chiar plicuri cu 50 – 100 de lei. Le primesc adesea contra jurămintelor pe biblie. Din procesele aflate pe rol în instanţe am aflat că se mai practică metoda suveica, semn că buletinele de vot sunt la discreţia oricui vrea să fure voturi.
Am mai aflat şi de alte metode ca „operaţiunea autobuzul, autocarul, microbuzul, Loganul…”, adică turismul electoral, în asociere cu votul multiplu. Iar dacă nu e suficient nici acum, mai luaţi în calcul cumpărarea aleşilor parlamentari şi locali cu tot cu bazinele lor electorale prin Ordonanţe de urgenţă (CF. Ord. de urgenţă nr. 55).
Umilinţe fără sfârşit
N-am uitat de manipulările ordinare de tipul: X vinde Ardealul, taie pensiile şi salariile, nu e în stare să aibă copii, dar a vândut copii, e dus cu capul, nu e român, nici ortodox… Mai adăugaţi partizanatul unor televiziuni care, în loc de informaţii, ne livrează minciuni pe bandă rulantă, viciind climatul politic, care numai a democraţie nu mai miroase.
Ei bine, este adevărat, avem drept de vot, numai că votul complet liber în România mai are de aşteptat. Dacă eşti cetăţean român şi domiciliezi în afara graniţelor, te confrunţi şi cu adevărate umilinţe: centrele de votare sunt puţine, prost organizate, mai ales când votanţii nu pun ştampila pe oamenii puterii politice. Iar astfel de situaţii au fost sesizate inclusiv de autorităţile publice din Franţa, Anglia, Germania, Italia, Spania… la alegerile prezidenţiale.
Un alt rău mai mic
Acestea fiind doar unele dintre deficienţe, prezentate sumar, se impun câteva concluzii amare: alegerile, barometrul democraţiei, ne arată că în România puterea Executivă îşi umileşte cetăţenii, nu le respectă libertăţile şi drepturile de bază, iar procesul electoral nu e în stare să-i selecteze pe cei mai buni candidaţi. În plus, demnitarii aleşi astfel nu vor putea dispune de deplinătatea puterilor constituţionale, fiind lipsiţi de legitimitate şi credibilitate.
Auzim adesea că avem un Guvern incompetent, un Parlament slab şi inactiv, dar păcatul originar se află în proasta organizare a proceselor electorale. Istoria a mai cunoscut şi altădată astfel de păcate: regii României desemnau o personalitate a unui partid, cel mai adesea din opoziţie, să organizeze alegerile. Pe care, cu o singură excepţie, le-a câştigat negreşit. Nu cumva e răul cel mai mic?
Comentarii