Primele exit-poll-uri de la turul II al alegerilor prezidenţiale 2014 arătau că Victor Ponta şi Klaus Iohannis se află la diferenţe mici unul faţă de celălalt, la ora 19.00.
IRES: Victor Ponta – 49,10%, Klaus Iohannis – 50,9%.
SOCIOPOL: Victor Ponta – 50,9%, Klaus Iohannis – 41,1%.
CURS: Victor Ponta – 48,50%, Klaus Iohannis – 51,50 %.
CSCI: Victor Ponta – 50,72%, Klaus Iohannis – 49,28%
Agenţia de rating politic: Victor Ponta – 50%, Klaus Iohannis – 50%
După primul tur al alegerilor, care a avut loc pe 2 noiembrie, au rămas în competiţie Victor Ponta – candidatul PSD-UNPR-PC şi Klaus Iohannis – candidatul ACL. Victor Ponta a fost votat de 40,44% dintre alegători, iar Klaus Iohannis de 30,37% dintre aceştia.
55,20% a fost prezenţa la vot în judeţul Suceava
Pentru alegerile prezidenţiale au fost organizate 18.553 de secţii de votare pe teritoriul naţional, în străinătate cetăţenii români exercitându-şi votul în 294 de secţii.
Prezenţa la vot pe ţară la alegerile prezidenţiale a fost, ieri, până la ora 19,00, de 58,66%, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC).
În mediul urban prezenţa la urne a fost de 57,50% şi în rural de 60,23%, iar în Bucureşti 60,25%.
O prezenţă mai ridicată la vot s-a înregistrat în judeţele Ilfov (73,66%), Olt (64,82%), Cluj (64,66%), Sibiu (63,09%), Giurgiu (63,01%).
O prezenţă mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita (44,21%), Covasna (46,43%), Satu Mare (50,20%), Vaslui (51,17%), Maramureş (53,20%).
În judeţul Suceava până la ora 19, votaseră 55,20% dintre cei înscrişi pe listele de vot.
Numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 10.723.658, dintre care 9.523.247 au fost înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente.
La primul tur de scrutin al prezidenţialelor, până la ora 19,00, se prezentaseră la vot 48,89% dintre alegători.
La turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 19,00, îşi exercitaseră dreptul de vot 53,51% dintre alegători.

























Comentarii