Reabilitarea cu fonduri europene a rețelelor de apă și a celor de canalizare, amorțită de scăderea temperaturilor

> Trebuie să ne concentrăm acolo unde sunt lucrări începute și să ne grăbim, pentru că deja se anunță temperaturi negative” a precizat șeful executivului local, Ion Lungu
 

Concentrare maximă pe intervențiile urgente, fără deschiderea altor fronturi de lucru, le-a solicitat constructorilor Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, în cadrul ședinței săptămânale de analiză a proiectului de extinderea și reabilitare, cu fonduri europene, a rețelelor de apă și a rețelelor de canalizare din reședința de județ. Pe fondul avertizărilor de răcire a vremii, edilul-șef a cerut responsabililor din proiect să grăbească readucerea la starea inițială și asfaltarea străzii Petru Rareș, din zona centrală, pe care se lucrează de jumătate de an, dar și a străzilor Zamca, din cartierul cu același nume, și Nicolae Iorga, din preajma stației CFR Burdujeni. Lungu a evidențiat că, deja, se pune problema riscului de execuție, întrucât temperatura optimă de turnare a asfaltului este de 9 grade Celsius, iar în perioada care vine sunt anunțate chiar și minime negative. „Turnarea asfaltului, a betonului, deja este o problemă. Trebuie să ne concentrăm acolo unde sunt lucrări începute și să ne grăbim, pentru că deja se anunță temperaturi negative” a precizat șeful executivului local. Primarul apreciază că, în ciuda amânărilor repetate și a nerespectării termenelor asumate, din cele 40 de străzi pe care s-au făcut săpături la infrastructura subterană de utilități în lucru au mai rămas 17, unele dintre ele urmând a fi recepționate în aceste zile. Edilul-șef a mai subliniat că în intervalul care vine se va acționa cu precauție, astfel încât, peste iarnă, arterele cu pricina să fie accesibile circulației. „Vom urma metoda pașilor mărunți. În măsura în care constructorii vor preda anumite străzi și dacă vremea va permite, vom fi de acord să deschidem noi fronturi, dar limitat și controlat, astfel încât, în perioada rece care se apropie, să lăsăm străzile într-o stare de funcționare” a încheiat Ion Lungu. Până la finalizarea proiectului amintit, extinderea rețelelor de alimentare cu apă se va face pe 76 de străzi, respectiv pe circa 31,3 km. Reabilitările au în plan 25,4 km de conducte de pe 67 străzi, din toate cartierele, mai puțin centrul orașului. Rețelele de canalizare de pe 70 de artere sunt în extindere cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15 străzi, în lungime de 6 km, vor fi reabilitate. Perioada de aplicare a POS Mediu a fost stabilită pentru anii 2010-2013, însă obiectivele acestuia au fost prelungite și după expirarea intervalului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: