În cadrul POS-Mediu

Există riscul ca unele străzi să intre neasfaltate în iarnă crede Florin Cerlincă, șeful Direcției Tehnice a Primăriei Suceava

Mai multe artere de circulație din municipiul Suceava, afectate de săpături, ar putea rămâne neaduse la starea inițială înainte de venirea înghețului.
 

Așa se poate concluziona după întâlnirea de analiză săptămânală a stadiului proiectului european de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și a celor de canalizare din reședința de județ, în cadrul Programului Operațional Sectorial – Mediu. După comandamentul cu factorii responsabili implicați în proiect, Florin Cerlincă, directorul Direcției Tehnice a Primăriei, s-a declarat nemulțumit de nerespectarea graficului de execuție asumat de firma constructoare, nevoind să facă, însă, comentarii asupra calității acesteia. Oficialul municipalității este de părere că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, o serie de artere nu vor putea fi readuse la starea inițială, producând, peste iarnă, disconfort locuitorilor din zonele cu pricina. „Ritmul lucrărilor și stadiul fizic atins mă nemulțumesc, mai ales cele referitoare la refacerea la starea inițială a străzilor. Aceasta, motivat de faptul că există riscul ca unele străzi să nu poată fi finalizate și asfaltate din cauza condițiilor meteo. Este un aspect care ne preocupă foarte mult, întrucât putem rămâne peste iarnă cu străzi nerefăcute” precizează Cerlincă. Șeful Direcției Tehnice atrage atenția constructorilor că, în situația în care graficele de lucrări și angajamentele luate cu prilejul analizelor săptămânale nu vor fi onorate, aceștia se supun sancțiunilor. „S-ar putea ca, în asemenea etapă, să recurgem și la această măsură. Până acum am avut toată înțelegerea, însă rigorile sezonului rece o să ne impună să facem apel la alte măsuri” a încheiat Florin Cerlincă. Până la finalizarea proiectului amintit, extinderea rețelelor de alimentare cu apă se va face pe 76 de străzi, respectiv pe circa 31,3 km. Reabilitările au în plan 25,4 km de conducte de pe 67 străzi, din toate cartierele, mai puțin centrul orașului. Rețelele de canalizare de pe 70 de artere sunt în extindere cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15 străzi, în lungime de 6 km, vor fi reabilitate. Perioada de aplicare a POS – Mediu a fost stabilită pentru anii 2010-2013, însă obiectivele acestuia au fost prelungite și după expirarea intervalului. Proiectul vine în continuarea Programului ISPA de reabilitare a rețelelor de apă, rețelelor de canalizare și modernizare a stației de tratare-epurare a apelor menajere din municipiul Suceava, demarat în 2007 și încheiat în 2010.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: