Portret de familie

A fost nevoie de oarece investigație la Primăria Pojorâta pentru a ne dumiri în legătură cu o scrisoare semnată de Veronica Salahor, din localitate. În misiva trimisă redacției, „un grup de săteni” povestește despre o bătrână de 81 de ani, locuind într-o „casă bătrână”, care a primit vizita fetei ei măritate la Iași și a fiului acesteia, nepotul ei, Gheorghe.
 

Dumitru TEODORESCU

Aceștia au luat-o și au dus-o la Iași ca să-și caute de sănătate, apoi au adus-o acasă (lor alăturându-li-se și ginerele Doru), unde au dereticat casa și au făcut niște reparații obligatorii. Au dus-o la doctorul stomatolog Rareș Dominte, care i-a „reparat” dantura. Apoi povestitorul devine însăși bătrâna, care-și laudă pe rând fata, ginerele și nepotul. Pe acesta din urmă pentru că a dus-o la Iași la spital să ia rezultatele de la analize, care au fost bune, după care a dus-o la Slobozia, unde s-a întâlnit cu fata și ginerele. Că aceștia au preluat-o și au dus-o la Constanța să-și vadă cuscra bolnavă. Apoi au dus-o la București, la nepotul mijlociu și la nunta acestuia la Dobroiești, Ilfov, „unde mi s-a dat multă atenție ca bunică, femeie cu vârstă înaintată”. De acolo s-au întors în Bucovina „la casa mea din Pojorâta”. „Am ținut să fac cunoscute surprizele pe care, cu cheltuială și atenție, mi le-au făcut nepoții, fata și ginerele, pentru că s-ar cădea ca toți tinerii să-și respecte bătrânii, părinții și bunicii”. Este o scrisoare stângace, semnată doar pe plic. Viceprimarul Vladimir Cârloanță confirmă însă povestea și crede că e bine să publicăm acest „portret de familie”, pentru valoarea lui sentimentală, în cazul bătrânei, dar mai ales pentru cea morală, în cazul celui care citește aceste rânduri…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI