O nouă ordonanță de râsu-plânsu a fost aruncată cu un avion de hârtie cu antet guvernamental în prag de alegeri. Ajutoarele alimentare de la UE, destinate persoanelor defavorizate, se vor da pe bază de cupoane. Cupoanele vor fi tipărite la Imprimeria Statului pe banii contribuabililor, vor avea caracter (nu ca ăia de le-au inventat) special și vor fi distribuite de prefecturi și primării. Iar acum cităm: „Cuponul va fi inscripționat cu numele și prenumele persoanei respective, CNP, componența coșului alimentar și data de valabilitate a cuponului”. Al naibii, până și ăsta are termen de valabilitate. Așa că defavorizații își vor ridica pomana (făcută tot din banii lor, la urma urmei) nu doar pe bază de act de identitate, ci și de cupon. Iar cei care nu pot să se deplaseze vor fi ajutați de niște ONG-uri bine selectate de cei care împart, primind marfa acasă. Cel mai drăguț paragraf pare a fi acesta: „Predarea efectivă a pachetelor alimentare către beneficiarii finali se va face în prezența unui reprezentant al Instituției Prefectului, un reprezentant al primăriei și în prezența unui reprezentant al unui ONG selectat să asigure monitorizarea procesului de implementare”. Alo, fraților, dar se dă liber la angajări în sistemul bugetar și la alocarea de bani pentru voluntari plătiți? Că la câți amărâți netransportabili sunt vor trebui o mulțime de reprezentanți ai statului și ONG-urilor acestuia să participe la distribuire. Dar, la urma urmei, e an electoral și poate se fac și angajările alea… pe perioadă determinată: 3 octombrie – 1 noiembrie. Și poate chiar până mai târziu, că va fi și turul doi. COSMIN LEAHU
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii