dr. Ioan Iețcu
Crezând că mă ajută să-l „citesc” mai bine, omul mi-a înmânat cu eleganță un teanc de foi, un parcurs succint al realizărilor sale, al locurilor din toată lumea prin care a fost și al câtorva dintre oamenii din spiritul cărora s-a hrănit și s-a format. Citindu-le însă, senzația de neputință pentru o viitoarea scriere a devenit acută. Aproape 77 de ani de viață, peste 50 de ani de practică medicală, membru al numeroase societăți medicale naționale și internaționale, Doctor în științe medicale cu peste 100 de comunicări științifice, Cetățean de onoare al localităților Pârteștii de Jos, Mănăstirea Humorului și Suceava, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România, consilier județean, laborioasă activitate publicistică și literară (autor exclusiv a 10 volume și semnatar a altor câteva în calitate de coautor, vechi și prețios colaborator al ziarului „Crai nou”), vastă activitate socială și de politician ecologist deputat în Parlamentul României, numismat, soț, tată, bunic, prieten… Cum să cuprind toate astea într-o singură pagină de ziar? De unde să încep? La ce latură a vieții acestui om să mă opresc? Orice aș fi încercat îmi părea o flituială, o zgândăreală în învelișul unui întreg prea bogat. În această situație nu vedeam decât două variante de reușită a unui eventual material despre dumnealui; ori scriu tot, luând pas cu pas acest „munte” de notorietate (scriere ce s-ar putea concretiza doar într-un volum cât o enciclopedie, nicidecum într-o pagină de ziar), ori o las baltă și îmi văd de lungul nasului, mulțumindu-mă să-l salut în continuare cu megarespectul cuvenit celor realizate de el până acum în viață. Prima îmi este iluzorie năzuință, iar pentru a doua simțeam că nu mai este destul. „…pentru că am înclinații în această direcție” Ziua în care Ioan Iețcu, adolescentul din Pârteștii de Jos și-a spus „vreau să mă fac doctor” a venit pe la 14 ani, când era merituos elev la Școala Tehnică de Industrializare a Lemnului din Câmpulung Moldovenesc. A avut revelația viitoarei cariere când a văzut că majoritatea colegilor lui erau operați de trahom, o infecție a ochiului care apărea în colectivități militare sau de elevi, din cauza apei cu care se spălau. „Toți am fost operați și acela a fost un moment important, când am văzut la lucru un medic, un tip uman și profesional elegant și foarte politicos. Îmi plăcuse acel medic care ne întorcea pleoapele și ne răzuia infecțiile, pentru că înțelegea că eram niște copii și se purta cu noi foarte frumos. Am început apoi să citesc multe materiale de educație sanitară, foarte bine făcute dar care astăzi, din păcate, au dispărut. Așa mi s-a cristalizat dorința de a alege altă profesie în viață, așa că Ioan de la Pârtești a început să se intereseze ce trebuie de făcut ca să se poate muta la Școala Tehnică Medicală din Iași” își amintește medicul Ioan Iețcu momentul de cotitură din adolescență. Apoi nimic nu l-a mai oprit. De la „lemn” s-a transferat în anul doi la Școala Tehnică Medicală din Iași, în cererea de transfer motivând dorința cu o naivă simplitate: „pentru că am înclinații în această direcție”. A obținut transferul cu condiția însă să treacă de trei probe la materii pe care nu le făcuse la Câmpulung, anatomie, chimie biologică și desen de specialitate. „Am început cu desenul unde mi s-a adus să desenez un femur. Mamă, ce desen am făcut! Era artistic de tot, cu umbre și penumbre. Parcă eram ucenicul lui Rembrandt”, povestește medicul sucevean care, în 1955, absolvea Școala Medicală în așa „hal”, încât la facultate a fost admis fără examen. A terminat Facultatea de Medicină Generală în anul 1961, luând examenul de stat și diploma de medic cu media 10, putând astfel opta pentru unul din cele zece locuri de interes republican unde să profeseze. Sanatoriul de la Mangalia, 10 ani de porți deschise spre lume Căsătorit în ultimul an de facultate cu Oltea, studentă la horticultură, feciorul ceferistului de la Depoul Ițcani, acum doctorul Iețcu, a ales modernul, elegantul, deschis abia de un an, Sanatoriu Balnear de la Mangalia, profilându-se pe reumatologie și recuperare. A fost un loc drag lui, un început perfect de carieră în care a muncit dar și s-a hrănit spiritual timp de aproape 10 ani. Peste timp, dr. Iețcu recunoaște că această perioadă de la Sanatoriul Mangalia, care a inclus și jumătate de normă la Policlinica nr. 10 București (pentru Mangalia Nord), rezervată în special pacienților străini și activului superior de partid și de stat, a fost o perioadă extraordinară pentru el. „Am ajuns în septembrie la Mangalia, îmbrăcat în costumul meu de mire, un costum elegant, frumos, primul meu costum ca lumea. M-a întâmpinat directorul sanatoriului, un tip deștept, bun actor, ocupat mai mult să fie galant cu doamnele și nu mai frumos ca Băsescu. S-a uitat la costum și m-a cântărit din ochi nedumerit că un absolvent de 10 a ales Mangalia. La puțin timp când deja mă cunoscuse tot personalul, a venit la mine un șofer de ambulanță. Cunoscându-mi numele, Iețcu, puseseră într-un grup un pariu pe o ladă de bere că sunt ba evreu, ba român și voiau să îi lămuresc. Mă știau cumsecade așa că i-am lămurit; dacă vor găsi un evreu cu tatăl ceferist, sunt evreu. Dacă mergem la cosit împreună iarba de lângă sanatoriu și fac față, sunt român. Iar dacă niciuna din variante nu-i lămurește, facem și proba anatomică. A trebuit însă să le explic ce însemna aceea”, s-a distrat doctorul Iețcu cu amintirea începuturilor sale la Sanatoriul Mangalia. Dincolo de toate, el recunoaște că acea perioadă a însemnat ani frumoși în care a făcut o mulțime de lucruri bune pentru oameni, dar a și primit de la ei un răspuns pe măsură. A cunoscut artiști, celebrități, oameni mari ai culturii românești cu inteligențe mari, abordabili sau mai sobri, dar și oameni mici cu inteligențe pe măsură, dintre cei care conduceau pe atunci țara. A tratat mari personalități pe care comuniștii le maziliseră, politicieni de renume ieșiți din închisorile comuniste denutriți și abia târâindu-se în cârje, de ale căror povestiri își amintește și astăzi cu înfiorare. A cunoscut, practicându-și eficient dar și elegant profesia, francezi, ruși, și foarte mulți germani care veneau să urmeze terapia Sanatoriului Balnear Mangalia. „Nu au fost ani cu mare folos din punct de vedere financiar. Eu, ca medic, aveam un salariu de 900 de lei pe lună în timp ce soția mea, agronom, câștiga 2500. Primeam poate o floare, uneori cu tot cu vază, și de la minister, rar, câte un premiu de 500 de lei pentru rezultate deosebite în activitate profesională și științifică. Au fost însă ani în care am strâns ceva mult mai prețios, experiențele de viață ale unor oameni mari ai țării. În plus, acei bolnavi veniți din toată Europa pe care îi tratam au fost ca o deschidere spre lume. Am construit atunci relații deosebite cu persoane deosebite la care am fost apoi invitat în vizită și am păstrat o lungă amiciție” a spus venerabilul reumatolog. În 1970, medicul Ioan Iețcu n-a mai putut sta departe de casă, a lăsat marea și, împreună cu familia, s-a întors în Bucovina cu un transfer la Spitalul Județean Suceava. Îi spui „domnule” și când partidul nu permite Mă rezum la cele de mai sus și nu voi mai dezvolta în acest material imaginea lui Ioan Iețcu-medicul. Las în seama miilor de pacienți suceveni și nesuceveni să îndrepte spre el gândul cel bun din cei peste 50 de ani de practică medicală „iețcuțiană”, izvorât din nedurere de oase, din mulțumirea grozavă de a se fi recuperat după vreo traumă grea, din binecuvântata ieșire din umilința de a avea nevoie de ajutor și în cele mai intime momente, din fericirea de a umbla din nou pe picioarele lor, de a putea duce lingura la gură, de a putea ține în brațe nepoții. Personal, în postura de medic l-am văzut de puține ori, dar am observat un aspect mai mult decât evident: în momentul în care pune mâna pe un pacient dr. Iețcu se schimbă brusc, se scutură de ani și devine mai limpede, clar, concis, profesionist, un diagnostician exact, o mână sigură. Învelește relația cu pacientul într-o adresare elegantă și caldă, probabil aceeași care l-a impresionat la 14 ani la medicul ce l-a scăpat de infecția la ochi. Cu toate laolaltă, Ioan Iețcu este prototipul unei generații de medici cărora te adresai cu „domnule” și în vremea când partidul nu permitea această formulă „decadentă”. Călătorului îi stă bine cu amintirile O discuție despre călătoriile în lungul, latul și rotundul lumii ale lui Ioan Iețcu începe doar cu întrebarea „Pe unde n-ați fost, domnule doctor?”. Asta pentru că pentru a înșirui locurile prin care doctorul a călătorit am avea nevoie de încă o pagină de ziar. Pofta de a vedea lumea și a cunoaște alți și alți oameni a fost și este încă una de nepotolit pentru doctorul sucevean. „Călătoriile, astea au fost satisfacțiile mele. Dacă adunam un ban, pentru aceasta erau, să-mi iau soția și fetele și să călătorim” a mărturisit medicul. Europa, culturală sau exotică, a „fumat-o” toată, în unele capitale mari intrând și de mai multe ori. A pornit uneori spre o destinație doar stârnit de versurile unei melodii romantice sau de o imagine, din curiozitate sau fascinat de istoria locului. Capri, Malta sunt doar două dintre aceste locuri „altfel” pe care a dorit să le vadă. A ajuns de trei ori în Statele Unite dar și în Hawai, în Alaska și în Egipt. În drum spre China, spre Shanghai mai precis, a cunoscut-o pe Madame Catherine Lalumiere, devenită ulterior „doamna de fier” a Franței, cu care avea să se reîntâlnească în Parlamentul European. A simțit de la fața locului izolarea în care trăiește poporul din Coreea de Nord, a fost în Mongolia și în Africa de Nord, în Tunisia. „Doar în America de Sud și Australia nu am reușit să ajung” recunoaște Ioan Iețcu. El a fost unul dintre puținii suceveni care au ieșit din țară spre vest, și pe vremea comuniștilor. Singur sau împreună cu soția, era, chiar dacă mai greu, lăsat să iasă peste hotare pentru că lăsa zălog acasă cele două fetițe ale lor. Întorcându-se de fiecare dată, vigilența autorităților a scăzut, iar călătoriile au continuat. Cu ocazia diferitelor comunicări științifice, invitat la congrese și conferințe medicale, apoi în vremuri mai de dincoace ca parlamentar ecologist, dar și ca turist, ca prieten în vizită la alt prieten sau la rude, doctorul Iețcu a văzut mai toată lumea, a absorbit esența acestor călătorii, a căutat să înțeleagă culturile popoarelor și să se hrănească, din nou, din frumusețea și ineditul fiecărui spațiu din care a făcut parte pentru mai scurtă sau mai lungă perioadă. Mărturiile acestor călătorii și din multe circumstanțe ale vieții lui nu le păstrează doar în amintire sau în scrierile publicate, dar și într-o arhivă personală în care a adunat de toate. Sunt acolo de la fotografii, la invitații la dineuri din partea multor personalități, politice, diplomatice, medicale, artistice ale lumii. De la ilustrate din țările respective pe care, furat de idei, a notat tot felul de gânduri, la diplome de onoare sau de excelență și certificate de participare, scrisori de mulțumire. O „rasă” pe cale de dispariție Printre aceste amintiri, fără legătură cu plecatul de acasă însă, medicul Ioan Iețcu păstrează cu drag o carte de vizită, în limba engleză, a „gentlemanului cu papion”, deputatul PNȚCD de Cluj, ales de români cu peste 1,5 milioane de voturi, Ion Rațiu. Fostul parlamentar ecologist sucevean îl consideră pe acesta, și după 15 ani de când nu mai este, „un model de comportament civilizat în politică, omul argumentelor logice, pertinente și nu al replicilor agresive și suburbane”. Cartea de vizită păstrată ca un trofeu este legată de o întâmplare petrecută în 1991 la bufetul Parlamentului, unde iaurtul, care costase un an mai devreme 1 leu, se scumpise la 4 lei paharul. „În înghesuiala caracteristică pauzelor îl aud pe dl Rațiu lângă mine zicând: „Ce mă fac, iaurtul e aproape gata, dar n-am cu ce-l plăti”. Aveam la îndemână 5 lei și îi întind piesa zâmbind. A doua zi, în casetă, sub documentele care erau puse pentru fiecare parlamentar, simt că se mai găsește ceva. Era o carte de vizită a domnului I. Rațiu pe care îmi mulțumea în scris, iar pe avers o piesă de 5 lei, nou nouță prinsă cu bandă adezivă”, povestește domnul doctor. Nu știu de ce, dintre atâtea multe discutate cu medicul Ioan Iețcu, am ales să pomenesc de Ion Rațiu când mai erau atâtea altele de spus. Poate pentru că pe undeva, în mintea mea, cei doi fac parte dintr-o tipologie umană tot mai rar întâlnită. Împreună, inteligența, cunoașterea, erudiția, umorul fin, galanteria, eleganța gestului și a discursului, pe care le-am regăsit întotdeauna la medicul Ioan Iețcu, sunt trăsăturile unei „rase” care, din mare păcat, este pe cale de dispariție.
Comentarii