După ce a căzut într-o peșteră verticală din Munții Apuseni

Sportivul sucevean Adrian Ciocan și-a pierdut viața

Adrian Ciocan, un sucevean pentru care sportul, prietenii și familia au fost cele trei repere pentru care trăia, a murit sâmbătă într-un accident, căzând într-o peșteră verticală din Munții Apuseni.
 

Adrian Ciocan

El era în vacanță împreună cu soția sa, Ondina, și cu Patrik, băiatul de 10 ani, iar sâmbătă după-amiază toți trei au pornit împreună spre Padiș – Lumea Pierdută, din Bihor, una dintre cele mai sălbatice zone ale României. Este vorba de fapt de un platou carstic împădurit, de o frumusețe excepțională, dar care ascunde în subteran o imensă rețea de galerii active, care se intuiesc la suprafață doar prin niște doline (forme de relief sub formă de pâlnie) mascate de vegetație. Prin gura unei astfel de galerii verticale (avenuri) acoperită de vegetație, a căzut, de la o înălțime de 100 de m Adi Ciocan, în timp ce încerca să facă o fotografie. Trupul său a fost găsit de salvamontiștii din Bihor, sâmbătă seară, dar abia duminică, după multe ore de muncă cu echipamente speciale, ei au reușit să-l scoată dintre stânci. Vestea morții sale a fost cumplită pentru prieteni, pentru cei alături de care a concurat, s-a bucurat de viață și a trăit frumos și cu intensitate. Adi Ciocan, pentru prietenii apropiați Cioki, a iubit sportul, mișcarea, aerul, pădurea și, la cei 40 de ani, Dumnezeu îi dăduse o vitalitate și o poftă de viață extraordinare. Prima dragoste a lui a fost hocheiul, a cărui viață la Suceava a prelungit-o cu echipa de old boys a clubului Ice Galaxy, mult timp după dispariția (acum 20 de ani) a acestui sport din structura CSM Suceava. A iubit fotbalul, dar foarte mult ciclismul, pe care l-a promovat și în rândul celor mici, însă și a celor mari și prin care a legat prietenii pe viață cu persoane ce-i împărtășeau aceeași dragoste pentru mișcare. Mesajele postate de prieteni pe contul său de Facebook arată cât de incompatibil cu ideea de moarte era Adrian Ciocan și cât de greu de acceptat este dispariția lui: „Câtă viață îi curgea omului asta prin vene!! …Stai de vorbă și râzi cu el, simți energia și optimismul lui, iar a doua zi… afli că nu mai e. Incredibil! Dumnezeu să-ți aibă sufletul în grijă, Adi! Condoleanțe celor dragi pe care i-ai lăsat în urmă!” (O.P.C.) „Pentru Patrik era TATA, pentru Ondina era ADI, pentru unii era HOCKEY, pentru prieteni era CIOKI… Pentru mine a fost un idol și un sportiv exemplu, întotdeauna pe podium. Din păcate, de această dată ai «prins» podiumul mult prea repede… Întotdeauna aveai o glumă pt. Mine… Mai devreme sau mai târziu vom pedala din nou împreună… Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, prieten drag!” (D.C.M.) „Hai, Adi, să scoatem bicicletele dimineața, să mă cerți de câte ori mă vezi cu sticla de cola sau cafeaua în mână și să ne întrecem la Mălini, trăgând copiii după noi la deal!” (B.S.I.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI