Data

Probabil că istoria cea adevărată e în studii mai vechi și mai noi, în volume specializate, semnate de autorii cei mai competenți, poate câte ceva din ea inclusiv în manuale… Vine (și trece) o dată ca cea de 23 august și, pentru publicul larg, pe canale media interesate de a exploata subiectul, sunt invitați cunoscători, nume cu autoritate, dar și păreriologi de circumstanță; și spun, spun ce au de spus. Suficient pentru ca tu, receptor, să înțelegi că unele informații pe care le cunoșteai rămân valide, altele nu, unele s-au repus în contexte, altele rămân a fi clarificate, limpezite, altele au fost sau tocmai sunt reevaluate, reinterpretate, căpătând nu doar noi sensuri, ci și noi funcții (istorice, politice, chiar patriotice).

 

Insuficient întrucât parcă se menține cel puțin o ușoară derută despre ce-a fost/cum a fost, dacă e cazul să percepem acea zi dintr-un august din urmă cu 70 de ani cu „A” sau cu „a”. Cam în acest sens se pronunța de curând, pentru o agenție de știri, și un istoric cu experiență, cu opinii clar conturate despre eveniment, Georgeta Filitti, spunând, printre altele, că… „istoria nu știu cum s-a făcut, fie că a fost prost predată în facultăți și în licee, fie că a avut o soartă vitregă. Oricum, nu mai este o materie agreată și e percepută doar ca o înșirare neghioabă de date. Or, în momentul când eu îmi cunosc istoria țării, să știți că sunt un om mai puternic”. Chiar aici e buba, da, că nu destui sunt cei care ajung să-și cunoască istoria ca fiind mai mult decât o sumă de date (dacă și acelea vor fi fiind cunoscute…), pentru a fi mai puternici, mai siguri, cu o identitate configurată în lumina adevărului…