În primele 6 luni ale anului

Metrologii suceveni, venituri în creștere cu aproape 28%

Serviciul Județean de Metrologie Legală Suceava trece printr-o perioadă mai fastă.
 

Cel puțin așa lasă de înțeles șeful structurii, Vasile Chirileasa, potrivit căruia rezultatele obținute în primul semestru din 2014 sunt superioare celor din intervalul omolog al anului precedent. Șeful SJML Suceava relevă că, în primele 6 luni ale acestui an, realizările Serviciului au fost de 5,29 de milioane lei, în creștere cu 27,9% față de perioada similară a lui 2013. Veniturile metrologilor au provenit din activitățile de etalonări-verificări metrologice; autorizări-atestări pentru supraveghere metrologică; inspecții și testări inopinate; controale prin măsurare la produsele preambalate, precum și din activitatea de verificare tehnică a mijloacelor pentru jocuri de noroc. „Solicitările pentru servicii metrologice și tehnice sunt de la operatori economici și persoane fizice din domeniul tranzacțiilor comerciale, reparațiilor auto, utilităților publice, jocurilor de noroc și divertisment” declară Vasile Chirileasa. Serviciul Județean de Metrologie Legală Suceava funcționează în subordinea Direcției Regionale de Metrologie Legală (DRML), iar la această dată are nouă lucrători. Conform lui Vasile Chirileasa, SJML are ca obiective asigurarea căilor de realizare a uniformității măsurărilor, a exactității și compatibilității măsurărilor, precum și a corelării măsurărilor cu etaloanele acceptate ca referință.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI