Bolta Observatorului Astronomic Suceava înstelată și de pictorii Hrișcă

Observatorul Astronomic Suceava, cum este denumit în mod curent – având și dotări pentru observare – Planetariul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, reprezintă prin arhitectură (arh. Călin Irimescu) și prin destinație unul din edificiile deosebite ale Bucovinei.

 

Și ca orice zidire aparte amestecă în alcătuirea sa materiale de construcție cu amintiri, povești, legende. Și tatăl pictoriței și universitarei dr. Oana Ruxandra Hrișcă, extraordinarul pictor care a fost Mircea V. Hrișcă, face parte din materia diafană, de cuvinte, a Observatorului Astronomic Suceava. Dar nu numai atât. O Suceavă personală, Suceava anilor 1982-1983, se desfășoară în interior, la baza cupolei, deosebind instituția de toate cele similare, din toate părțile lumii, și stârnind imediat întrebarea: „Cine este autorul?” Mircea V. Hrișcă s-a născut pe 23 noiembrie 1938 în Doroteia Sucevei. A urmat cursurile liceale de artă la Iași și cele universitare, de asemenea de artă, la Cluj. Numeroasele expoziții personale, participările la cele de grup, l-au impus ca un artist de calitate, un pictor original, a cărui creație o recunoști dintr-o mie: „Ai impresia că pictorul țese, sculptează, clădește, orânduiește, în lucrările sale, o datină străbună, un ritual milenar, într-o armonie de o sobrietate adâncă și cu un rafinament filtrat de generații”, îi saluta deosebitul talent Elena Greculesi, ea însăși atât de deosebit de talentată și atât de exigentă cu sine și cu ceilalți. A fost încununat cu Premiul I, în 1976, și cu Marele Premiu, în 1980, la „Voronețiana”, în perioada în care distincțiile renumitului festival-concurs erau printre cele mai de preț și mai râvnite din România. În anul 2000 i s-a conferit Ordinul Național „Pentru merit” în grad de Ofițer. S-a stins din viață, la Suceava, pe 30 ianuarie 2005. În 2008, la 70 de ani de la naștere, fiica, Oana Ruxandra Hrișcă, i-a organizat o impresionată retrospectivă, cu 150 de lucrări. Cu prilejul vernisării acesteia, Lucia Pușcașu, președinta Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România, își amintea: „În anii 1981, 1982, mă aflam în Muzeul Colecțiilor din București, lucram la o copie după o tapiserie din Ciclul «Joc de copii» din colecția Castelului Peleș – Sinaia. Printre profesorii coordonatori se afla și pictorul Marin Gherasim. Auzindu-mă vorbind cu graiul neaoș de pe la noi s-a bucurat, fiind și dumnealui fiu al acestor locuri bucovinene. Am vorbit multe, mi-a dat o bibliografie foarte bogată și interesantă, de care am ținut cont pentru lucrarea mea de licență din 1983. Vorbind despre viața artistică și despre Suceava, mi-a declarat cu emoție că acolo este un mare pictor care se numește MIRCEA HRIȘCĂ”. Inițiatorul Observatorului, prof. dr. Alexandru Toma, atunci președintele Culturii sucevene, l-a vrut pe de o parte pe „cel mai bun pictor pe care Suceava l-a avut vreodată”, cum spunea tot Lucia Pușcașu, iar pe de alta, în 1982, instituția, având și funcția de muzeu științific, aparținea de Muzeul Bucovinei, unde Mircea V. Hrișcă era încadrat muzeograf. Astfel că, bănuim, nu prea a avut de ales. S-a angajat însă în executarea acestei lucrări cu maxima seriozitate care l-a caracterizat, înfruntând și cerințele genului, care nu se număra printre preferințele sale: fresca al secco. Cam un an de zile a durat realizarea ei. O lucrare care, acum, după 30 de ani, a căpătat și valoare documentară, înfățișând orașul de atunci. Din păcate, aceiași ani au și atacat-o, în principal din cauza conceperii ei pe fibra de sticlă a cupolei, un material cu care suportul frescei, stratul de tencuială uscată, nu avea cum să facă aderență durabilă. „Tata a folosit tempera, nu existau culorile acrilice care astăzi i-ar fi permis să picteze chiar direct pe fibra de sticlă”, spune Oana Ruxandra Hrișcă, care păstrează aroma acesteia, alături de cea a culorilor de ulei, a uleiurilor în chihlimbarul sufletesc în care timpul ne închide și ne ocrotește copilăria, arome care o trezeau dimineața, șerpuind pe sub ușă din camera de alături, în care artistul își organizase atelierul. Cine a avut ideea recondiționării ei (surprinzătoare într-o vreme în care distrugerea este mai la îndemână, de-ar fi să ne gândim numai la lucrarea murală din Lunca Sucevei), odată cu înnoirea Observatorului în vederea Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică 2014? O coincidență fericită, gând la gând cu bucurie, i-a întâlnit în acest proiect pe Oana Ruxandra Hrișcă și pe Mihai Dimian, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, care are în folosință (și nu în proprietate, cum ar fi drept) Observatorul. Astfel că fiica pictorului a urcat la rându-i pe schele și a început, cu talentul și seriozitatea Hrișcă, să refacă minuțios vârfurile șterse, să reintroducă în compoziție unele detalii care s-au pierdut, trudind vreo trei luni de zile, ajutată doar la treburile mărunte de cea de-a treia (viitoare) artistă din dinastia Hrișcă, Ana, fiica Oanei Ruxandra și a lui Cristi Creangă, el însuși tot artist plastic. Prin fața ochilor tineri și foarte tineri nu s-au perindat, ci le-au venit în întâmpinare, până la senzația că le cuprind în spațiul lor, locuitoare, trecătoare, casele vechi, stadionul, parcurile, blocurile, Suceava de-acum 30 de ani, mai mult decât pensulă și culoare, o nevisată și stranie călătorie și întâlnire în timp, tatăl și fiica la aproximativ aceeași vârstă, ca și cum ar fi urcat împreună, ei doi și cu Ana, pe schele, ei pictând ca doi pianiști de excepție la două mâini, și cu Ana urmărindu-i și întorcând atentă filele partiturii. Un răscolitor impact sufletesc, mărturisește Oana Ruxandra Hrișcă, ceva ce a depășit cu mult, și nici atunci nu a fost ușor și simplu, pregătirea retrospectivei Mircea V. Hrișcă, cu înrămarea lucrărilor, punerea sub sticlă, descifrarea înscrisurilor, datelor. Chiar, ce s-a întâmplat cu tablourile din colecția familiei? „Așteaptă spațiul cuvenit în Muzeul de Artă al Bucovinei!” Mult visatul, necesarul muzeu pentru ceea ce există deja în depozitele Muzeului Bucovinei și pentru ceea ce a fost deja formulat ca posibilitate de marii artiști originari de pe meleagurile noastre stabiliți în orașe cu un grad de culturalitate mai ridicat, mai generoase cu plasticienii autentici și cu valorile plastice autentice. Îl vom avea însă vreodată? Nicio construcție culturală majoră nu a apărut pe harta județului Suceava în ultimii 25 de ani și după ce s-au pierdut banii investiți într-un proiect pregătitor, acum nici ca promisiune electorală Muzeul de Artă al Bucovinei nu mai există! Să nu încheiem însă cu tristețea acestui gând! Mai bine azi (mâine este o altă zi, nu?) să ne bucurăm că vreme de zece zile cerul va fi privit din Suceava de o lume tânără, capabilă și de performanțe școlare și științifice excepționale, și de visuri cutezătoare. O lume cu o minte curajoasă și cu o sensibilitate puternică, în stare să deslușească și să simtă între cele șase mii de stele vizibile pe cerul boreal și austral proiectate pe bolta Observatorului, și pe acelea înălțate de pictorii Hrișcă – Mircea, Oana-Ruxandra și Ana, la ceasurile lucrării lor. Stele cu misterioasa proprietate a inimii de a da viață. Și Sucevei în perenitatea artei. Și celor șase mii părelnice. Și Soarelui și Lunii.