Ministerul Afacerilor Externe urmărește îndeaproape modul în care acest proces se desfășoară, în contextul nemulțumirilor exprimate de etnicii români, care generează îngrijorare atât în familiile acestora, cât și la nivelul opiniei publice din România. De la începutul protestelor din regiunea Cernăuți, MAE este în contact permanent, prin intermediul Consulatului General de la Cernăuți, cu reprezentanții etnicilor români, precum și cu cei ai autorităților ucrainene civile și militare. În cadrul dialogului constant cu partea ucraineană, preocuparea autorităților române a fost transmisă ambasadorului Ucrainei la București. Au fost cerute elemente suplimentare și clarificări referitoare la procedurile de mobilizare în curs a tinerilor, înțelegând rațiunile firești ale oricărui stat privind necesitatea asigurării securității și apărării integrității teritoriale și a fost exprimată, în acest context, așteptarea părții române ca aceste proceduri să nu aibă un caracter selectiv, care să introducă o abordare discriminatorie pe criterii etnice. Mesaje similare au fost transmise autorităților centrale ucrainene prin Ambasada României la Kiev. Ministerul român al Afacerilor Externe exprimă deplina înțelegere și solidaritate cu familiile tinerilor etnici români, cetățeni ucraineni, care ar putea fi mobilizați în regiunile estice ale Ucrainei unde au loc, în continuare, operațiuni militare împotriva separatiștilor. Ministerul Afacerilor Externe își exprimă încrederea că procedurile specifice, promovate de către autoritățile ucrainene în contextul crizei de securitate din Ucraina de est și a operațiunilor militare împotriva responsabililor pentru acțiunile de încălcare a suveranității statului ucrainean, se vor desfășura cu luarea în considerare de către autoritățile de la Kiev a preocupării exprimate de propriii cetățeni, de familiile etnicilor români din regiunea Cernăuți și cu respectarea unui necesar principiu al nediscriminării etnice.
Comunicat de presă
Ministerul Afacerilor Externe își exprimă preocuparea față de situația care a generat protestele etnicilor români din regiunea Cernăuți din Ucraina, în contextul procesului de mobilizare a tinerilor cetățeni ucraineni, declanșat de autoritățile de la Kiev.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii