Flash

A trecut și ziua Sfântului Ilie, cel ce se răzbună pe draci și acum, că l-au păcălit odată. Mare sărbătoare, mare, cinstită cum se cuvine de credincioși și de popi așijderea. Dar eu vreau să fac referiri la niște chestii mai… laice, legate de acest eveniment.
 

Cică diavolii se ascund mai mult în lemnul de carpen și de aceea-i blestemat. Probabil ăsta-i și motivul că-i așa de tare ca esență (fir-ar al dracului, nu mai crapă cioata asta?). În schimb, arde bine și dă căldură berechet. Iar în iernile geroase, numai la iad nu se gândesc oamenii când îl pun pe foc. În fine, printre alte multe obiceiuri populare legate de Sfântul Ilie umblă și vorba cum că fetele nemăritate trebuie să se ducă pe ascuns, în dimineața zilei acestuia, în lanurile de cânepă și să se tăvălească goale prin rouă. Dacă noaptea vor visa cânepă tânără se vor căsători cu un flăcău, iar dacă li se arată uscată o vor face cu un babalâc. Chestiile astea nu se mai potrivesc, însă, în ziua de azi. Că, dacă află poliția de vreun lan de cânepă, se lasă cu dosar penal. Presupunând, însă, că încă nu-l știu și apucă fetele să facă ritualul, oricum le vin mascații la ușă și ăstora, că se află inclusiv ce-au visat. Iar dacă-i vorba de cânepă tânără, intră la cultivare de plante interzise, iar la aia uscată la consum și trafic de substanțe interzise. Și, dacă tot am amintit de Sfântul Ilie, duminică, Fălticeniul s-a transformat din Patria Mărului în Patria Păpușoiului la Grătar. Mai exact, peste jumătate din tarabele din centrul târgului aveau de oferit și (sau doar) această marfă. Mirarea nu era culoarea ofertanților, ci de unde au „produs” (că mulți au și „ceferticate”) atâta că pe la noi prin zonă nu s-a auzit să fi ajuns porumbul la un asemenea stadiu de creștere. Să vezi, frate, ce gogomănii mai debitează unii. Cică o concowboiță de-a lui Obama a reușit, după 6 avorturi, să rămână însărcinată. Dar nu așa cum credeți. Pur și simplu, dacă au văzut că nu merge cu albușul masculin tradițional, niște medici au încercat cu gălbenuș de găină care i-a fost injectat femeii în sistemul reproducător și… Victorie! Femeia are un copil. Grozav, nu-i așa? Dar și mai grozave sunt comentariile la această știre. Iată câteva… „Și dacă-i injecta un ou de struț ?!…sau de coropișnițoi ?!…”, se întreabă, retoric, unul. Altul pune și el întrebări existențiale: „Și când a născut n-a întrebat ce e ? Cocoșel sau păsărică?” Urmează trei replici faine de tot: „tatăl copilului e o găină…”, concluzionează unul; „nu, e cocoș…” îl corectează altul; „unde ai mai văzut tu cocoș să facă ouă?” se bagă, inteligent, și al treilea. În fine, cea mai drăguță reacție a fost a cuiva care a prins perioada știrilor „bombă” din ziarele lui Cristoiu: „știrea asta e…. ca și găina care făcea pui vii, da? acum un ou ne dă copiii… hai măi, ce naiba, suntem toți cretini sau vă bateți joc de noi?…” La această ultimă întrebare e greu de răspuns. P.S. Fără absolut nicio legătură cu subiectul, bănuim noi, sub știrea sus-menționată este postată o alta, tot interesantă: „Elena Udrea, baie de mulțime la Muntele Găina”. (COSMIN LEAHU) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: