Intrarea trupelor române în Bucovina (7)

– miercuri, 6 noiembrie 1918 –

 

Ultima Foaie calificativă nr. 23 pe anul 1922 (de la 1 mai 1921 până la 31 octombrie 1922) consemnează în data 12.XII.1922, la rubrica pedepse „Arest sever” – „10 (zece) zile, ordonată de Comandantul Divizia 8-a” cu motivul pedepsei „A adus acusațiuni unui superior (lt. col. Popescu Constantin) pe care nu a putut să le probeze. A căutat să corumpă pe doi căpitani de grăniceri pentru a-și asuma conținutul unei scrisori anonime pe care intenționa să o trimită Ministerului de război” (fila 31) Cum tînărul maior în retragere Ionescu Anton, la vîrsta de 37 de ani, avea la purtător cîteva decorații – Medalia jubiliară „Carol I”, Înalt Decret nr. 5384 / 1905; „Avântul Țărei”; „Meritul sanitar” clasa II, Înalt Decret nr. 2599, Ordinul „Coroana României”, clasa V, în grad de cavaler cu spade, 1917 – și diploma de licențiat al Facultății de Drept de la Universitatea din Cernăuți (1922), îndată ce trece „pentru infirmități incurabile” „în poziție de retragere” din Armata Regală Română, prin Înalt Decret nr. 2766 din 5 iunie 1923, își va afla în scurtă vreme un post cu mai puține riscuri și mai rodnice perspective în avocatură. Deocamdată nu știm în ce parte a României Mari s-a stabilit avocatul Ionescu Anton cu familia, tot așa nu știm cîți ani a mai trăit, în ce acte culturale sau acțiuni politice s-a implicat, cînd și unde a murit ori a fost înmormîntat. Știm doar că în toamna anului 1968 adaugă peste amintirile tipărite în „Gazeta Bucovinenilor” din București, decembrie 1935, cîteva rînduri sub titlul Intrarea trupelor române în Bucovina. Unirea, semnate indescifrabil de Colonel Anton Ionescu – „1 XI 1968”, adică după trecerea unei jumătăți de veac de la Unirea Bucovinei cu Patria-Mamă –, pagini care ajung la Arhivele Statului din Suceava, de unde cercetătorul Mihai-Aurelian Căruntu le cuprinde în cartea Zorile Unirii la Suceava, Editura Mușatinii, Suceava, 2008, bogat și excelent ilustrată cu imagini de epocă, între care și fotografia maiorului Anton Ionescu, făcută în Suceava, în noiembrie 1918, cu mențiunea „aflată într-o colecție particulară” și descrierea eliberatorului: „autorul acestor memorii, cu mâna sprijinită pe garda sabiei, ne privește cu un zâmbet abia perceptibil, dar și cu sentimentul celui care este conștient de faptul că și-a făcut datoria, fiind la înălțimea momentului istoric ce i-a fost dat să trăiască”. (p. 9) Ceea ce implică măcar trei sumare observații: 1. Semnătura „indescifrabil” este totuși ușor de citit „Anton…” olografiată cu cerneală de mîna autorului pe textul dactilografiat (11 pagini A4); 2. gradul „colonel”, nefiind consemnat în documentele militare, ofițerul se poate să-l fi primit la un oarecare moment festiv ulterior, oricum nu consacrat (între 1940-1968) Unirii Bucovinei cu Regatul România, și 3. colecționarul Ioan Costea din Suceava putea ști deja că fotografia celui ce „a intrat întîiul în Suceava” la 6 noiembrie 1918 nu-l înfățișează pe maiorul Ion Antonescu. Publicarea ei nu i-a folosit la nimic, dar a provocat o resuscitare a interesului cititorilor pentru acest moment fast din istoria Bucovinei. Într-un cuvînt, fotografia maiorului român Anton Ionescu ar trebui așezată drept icoană în casa fiecărui bucovinean spre a ne ocroti de urgia care pîndește încă hapsînă de după colțul veacurilor…