Primăria vrea să sterilizeze gratuit câinii din curțile sucevenilor

> „Indiferent câte eforturi facem noi pentru gestionarea câinilor fără stăpân, dacă animalele nu sunt sterilizate, problema nu se rezolvă” este de părere primarul Ion Lungu
 

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, precizează că municipalitatea va intra într-o asociere în ceea ce privește sterilizarea câinilor fără stăpân, iar odată aceasta perfectată se va declanșa o campanie în acest sens. El arată că acces se va cere inclusiv în curțile locuitorilor din Burdujeni-sat și Ițcani, ținta acțiunii nefiind câinii de rasă crescuți de suceveni. Edilul-șef precizează că sterilizarea se va face gratuit, cu fonduri de la bugetul local, doar în cazul unui singur câine din gospodărie, pentru cel de-al doilea și următorii, proprietarii animalelor urmând a plăti, astfel încât problema să fie soluționată pe termen mediu. „Indiferent câte eforturi facem noi pentru gestionarea câinilor fără stăpân, dacă animalele nu sunt sterilizate, problema nu se rezolvă” este de părere primarul. Pe de altă parte, Lungu crede că eficiența redusă în domeniul gestionării câinilor comunitari are la origine, printre altele, și „migrarea” lor din localitățile învecinate. „Săptămâna trecută ne-a sesizat Poliția Locală că s-au găsit vreo 9 câini, într-un coș, undeva în Obcini, aduși de la țară, din zona Moara. Este evident că se aduc câini în oraș” subliniază primarul. Până la clarificarea aspectelor legate de suspendarea normelor metodologice de aplicare a Legii privind gestionarea câinilor fără stăpân, primarul Lungu propune Consiliului Local o altă asociere, „astfel încât să se meargă înainte cu activitatea de strângere a câinilor fără stăpân”. Aceasta ținând cont că, din cauza suspendării respectivelor reglementări, Primăria nu mai poate ține licitația de concesionare a serviciului de capturarea a animalelor fără stăpân, ce fusese programată pentru data de 23 iulie. „Sigur, nu-mi fac iluzii că de mâine vor dispărea câinii fără stăpân de pe străzi, dar va fi un progres dacă vom aduna măcar jumătate din numărul acestora” a declarat Lungu, precizând că sunt vizați maidanezii mari și periculoși și că în adăposturile din Lunca Sucevei ar mai încăpea circa 700 de animale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI