Un bărbat de 66 de ani, din comuna Fundu Moldovei, a decedat luni, la spital, ca urmare a unui accident auto petrecut în aceeași zi în interiorul comunei Pojorâta. Luni seară, târziu, pe la ora 22.10, Dumitru G. conducea o căruță pe DN 17, prin Pojorâta. Atelajul, ieșit pe drum național și european fără plăcuță reflectorizantă și fără niciun alt semn vizibil, era ca o umbră în trafic, moment în care un autoturism condus de un bărbat din Vicovu de Sus a intrat în el. Impactul a fost violent, iar căruțașul a fost rănit foarte grav. În ciuda intervenției personalului medical de pe o ambulanță și a transportării lui rapide la spital, el a decedat. Lui Constantin M., de 37 de ani, șoferul autoturismului, i-a fost testată alcoolemia, iar rezultatul a fost negativ.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii