Subiect

De la an la an, sesiunile de bacalaureat, dincolo de candidații aflați în priza concursului, dau prilejul multor bacalaureați mai vechi și mai noi, din preajma candidaților sau nu, de a emite varii texte combative, mai mult sau mai puțin… argumentative (cam cum se cer și la bacalaureat, nu?), despre conținutul și sensul subiectelor. Dintr-o privire lejeră, dar larg evaluativă ar putea reieși că nicicând nu se „dau” subiectele potrivite și poate că, cel puțin uneori, obiecțiile au noimă.

 

Agățându-ne de câteva dintre ele, admitem, spre exemplu, că subiectele la română au, în ultimi ani, o perspectivă din ce în ce mai aplicată spre aspecte de comunicare (corectă, logică etc.) în limba maternă, avându-se în vedere literatura (doar) ca argument al unei culturi general-identitare. „Că doar nu ne facem toți copiii literați!” Cum ar fi, până la un punct, și cazul istoriei. Însă, chiar și astfel, ba poezia, ba proza, un autor sau altul stârnesc neliniști și proteste. Ca și cum oricând „altceva” ar fi fost, dintr-un anume motiv, de preferat. Bunăoară (după cum am auzit), de ce-au fost încurcați cei de la „real” cu chichițe despre genul epic, de vreme ce pe ei nu-i bate gândul să devină teoreticieni ai literaturii? Poate și pentru că trăim o vreme când din ce în ce mai multe evenimente ni se prevestesc sau ni se povestesc a fi „epice” (precum câteva meciuri de la Mondialul de fotbal, atât de prost organizat taman la vreme de bac!), iar între respectivul gen literar și epitetul atât de des uzitat există și punți, și prăpăstii…