Scurt istoric al Școlii Nr. 1, Dolhasca, actualul Centru de Plasament „Sfântul Gheorghe”, Dolhasca În anii celui de-al treilea ministeriat al lui Spiru Haret (1906- 1910) s-a construit în satul Dolhasca un nou local de școală, cu patru săli de clasă, în anul 1907. Primul învățător care a funcționat în noul local de școală a fost Gheorghe C. Ionescu. Acesta avea și funcția de diriginte al școlii, corespunzătoare actualei funcții de director. În anii 1916-1917, școala din satul Dolhasca n-a funcționat, învățătorul Gheorghe C. Ionescu fiind mobilizat pentru paza podului de beton de pe apa Siretului. Documentele de arhivă menționează ca această școală a fost, în acei ani, un „spital rusesc și românesc”. La începutul anului școlar 1917-1918, încadrarea cu personal didactic la școala din satul Dolhasca era următoarea: Gheorghe C. Ionescu și Elena Gh. Holban. Primar al comunei Dolhasca era Vasile Gh. Chisăliță. După inaugurarea, în anul 1923, a unui local de școală în satul Sândeni, care a primit numele de Școala Nr. 2 Dolhasca, școala ridicată în anul 1907 s-a numit Școala Nr. 1 Dolhasca. În anul școlar 1920-1921 la Școala Nr. 1 Dolhasca erau trei învățători: Gheorghe C. Ionescu, Gheorghe Holban, Maria Catană. Alte cadre didactice, învățători și profesori, ce au servit învățământul din satul Dolhasca au fost: Gheorghe Roșu, Eugenia Marinescu, Sebastian Bărbuncă, Maria Calimnos, Elena Stoica, Ioan Dăscălescu, Maria Rangu, Petru Bârleanu, Maria Munteanu, Constantin Sachelarie, Margareta Baciu, Ramiro Dascălu, Eugen Holban, Mire Victoria Holban, Andrei Melnic, Emilia Bârsan, Mihai Hudiță, Valeria Hudiță, Sofia și Ioan Baltă, Maria Niculăiasa, Aurelia Nițulescu și Virginia, Marcel Tănăsache, Maria Iosubescu și alții. Oameni de seamă, ridicați de pe băncile școlii din satul Dolhasca sunt: • medicul neurochirurg Constantin Arsenie, membru corespondent al Academiei Române (1974), profesor universitar doctor la București; • Alexandru Arșinel (unchiul, cu același nume, al actualului actor Alexandru Arșinel) revizor școlar; • Dumitru Turculeț, învățător și revizor școlar etc. În anul 1962 s-au ridicat o nouă școală și liceu, iar școala ridicată în 1907 va trece în administrarea Primăriei Dolhasca, drept grădiniță de copii și internat pentru elevi. De la Primăria Dolhasca va fi dată în administrarea C.A.P. Dolhasca, funcționând ca magazie de cereale, apoi în interiorul ei va funcționa după anul 1989 o minifabrică de BCA și o secție de tors lână. În anul 1994 va deveni cârciuma satului. În anul 1996, din inițiativa preotului paroh Gheorghe Saftiuc, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, clădirea fostei Școli Nr. 1 Dolhasca va fi amenajată cu destinația de Casă de copii (orfani). Clădirea și suprafața de 1,36 ha teren va fi cumpărată de Societatea de Caritate „Mila Creștină” Dolhasca, societate care o va moderniza, transformând o în Centrul de Plasament „Sfântul Gheorghe”. Actuala clădire a fost modernizată, având în prezent 10 dormitoare cu două paturi, sală de studiu, birou, sală de mese, bucătărie, grup sanitar, spălătorie, centrală termică. În curtea școlii s-au ridicat diferite clădiri, unde funcționează ateliere de tâmplărie, mecanică, magazii de alimente și o fermă de animale. Tot în curtea Centrului de Plasament s-a construit, prin grija preotului Gheorghe Saftiuc, un bloc de garsoniere, unde locuiesc copii peste 18 ani din casele de copii, având la parter o farmacie și un cabinet stomatologic. Biserica copiilor a fost construită în anul 2000 și este situată vizavi de centrul de plasament, în curtea Spitalului din Dolhasca. Aici copiii participă la slujbe religioase, cântă în corul bisericii, pot să se reculeagă prin rugăciune în spiritul ortodox. În localul Liceului Tehnologic „Oltea Doamna” din localitate este amenajat un Cabinet de religie, unde se desfășoară orele de religie într-un cadru specific religiei ortodoxe. Centrul de zi a fost înființat în anul 2001 de Societatea de Caritate „Mila Creștină” Dolhasca, cu sprijinul și finanțarea Fondului Român de Dezvoltare Socială. Beneficiarii Centrului sunt copii proveniți din familii sărace, cu mulți copii, cu probleme medicale, familii monoparentale, copii abandonați, proveniți din casele de copii. În anul 2006 Societatea de Caritate „Mila Creștină” Dolhasca a construit un imobil cu șapte apartamente sociale compuse din cameră, bucătărie, baie și hol. Apartamentele sociale sunt destinate tinerilor care împlinesc 18 ani și care provin din centrele de plasament. Pentru acești tineri societatea poate asigura și locuri de muncă. Centrul de plasament „Sfântul Gheorghe” Dolhasca a fost înființat prin Hotărârea nr. 3 din 19.01.1999 a Consiliului Județean Suceava. Centrul de plasament „Sfântul Gheorghe” Dolhasca funcționează în conformitate cu Convenția de colaborare încheiată între Societatea de Caritate „Mila Creștină” Dolhasca, DGASPC Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Centrul de plasament are o capacitate de 18 locuri și își desfășoară activitatea în imobilul aparținând Societății de Caritate „Mila Creștină” Dolhasca. Centrul de plasament oferă: • Găzduire pe perioadă determinată; • Asistență medicală și îngrijire; • Suport emoțional și consiliere psihologică; • Recuperare și reabilitare; • Educație școlară și socială; • Socializare și petrecere a timpului liber; • Reintegrare familială și comunitară; • Orientare socială și profesională; • Sprijin în vederea reducerii efectelor situației de criză; • Activități socio-culturale; • Sprijin și oferirea unui loc de muncă. Beneficiarii centrului sunt copii normali aflați în situație de risc de pe teritoriul județului Suceava. Centrul pune la dispoziția copiilor zece camere cu două paturi, sală de studiu, sală de mese, bucătărie, spălătorie, grupuri sanitare. Pentru formarea deprinderilor de viață, copiii din Centrul de plasament pot participa la activitățile organizate de Societatea de Caritate „Mila Creștină” Dolhasca în brutărie, microfermă zootehnică, ateliere de întreținere și reparații, microfermele legumicolă și pomicolă. Pentru petrecerea timpului liber, societatea pune la dispoziția copiilor un microbuz, instrumente muzicale, aparatură electronică (TV, radiocasetofon, calculatoare, internet, video). Microferma zootehnică a luat ființă în anul 1999 și este dotată cu un număr de zece vaci cu lapte, viței, porci și păsări. Societatea de Caritate „Mila Creștină” dispune și de utilaje agricole. Societatea dispune, pe lângă microbuz, de un autoturism și două autoutilitare. Brutăria a luat ființă în anul 2004 cu o finanțare a F.U. Kinderzzeit din Germania, fundație condusă de domnul Horst Wolf. Utilajele din brutărie au fost cumpărate de impresarul artistic Udo Strauss din Germania, cu sprijinul direct al domnului Alexandru Arșinel, actor, director al Teatrului Constantin Tănase, București, fiu al localității Dolhasca. Brutăria Sfântul Gheorghe, Dolhasca asigură pâinea copiilor din Centrul de Plasament, a bătrânilor din Așezământul social de la Boroaia și o parte este vândută pentru a asigura resurse financiare Societății de Caritate „Mila Creștină” Dolhasca. Pr. paroh MIHAIL TEOFIL SAFTIUC
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii