Năluci

Un drum care să coboare din Bucovina în „ungurime”, adică spre Bilbor, există de multă vreme. În statisticile țării, el este notat cu cifra 174, cu variantele A și C. Sunt drumuri de munte, cu un suiș, de la Gura Glodului, de 4 km în județul Suceava, urmat de un coborâș către Bilbor de 9 km. Strâmte, cu povârnișuri ce provoacă spaimă, ele se strecoară printre munți cu o îndărătnicie care pare a fi fost preluată la un moment dat de cei ce ar trebui să le folosească.
 

Dumitru TEODORESCU

Și iată, reamintite, argumentele: de la Panaci la București prin Bilbor, distanța se scurtează cu 115 km. De la același Panaci la Toplița, prin Bilbor, distanța este de 56 km, în timp ce prin Dorna distanța este de circa 200 kilometri. S-ar deschide o nouă poartă pentru alimentarea cu turiști și doritori de binefacerile stațiunii balneo-climaterice a orașului Vatra Dornei, stațiune suficient de modernizată acum ca să-și permită cât mai mulți vizitatori. Peisajul este, bineînțeles, superb, iar zonele străbătute de această arteră rutieră modernizată s-ar dezvolta. Acestea erau argumentele la care a apelat administrația județeană anterioară atunci când a introdus pe listă ca investiție prioritară drumul către Bilbor. Proiectată, reproiectată, reorientată, revendicată, calea de acces părea a-și găsi în sfârșit menirea modernă de dezvoltator de turism. Lucrările au început, au ajuns până undeva unde și-au dat duhul. Soarta drumului către Bilbor împărtășește soarta podului de la Talpa, aceleași „rațiuni” ucigându-le înainte de a se naște cu adevărat. Drumul către Bilbor a dispărut și de pe lista programului de investiții 2014-2020. Probabil că există rațiuni economice temeinice, neluate cândva în seamă, pentru ca asemenea inițiative să fie abandonate. Poate nu le-a sosit cu adevărat vremea. Dar nimeni nu ne va convinge că rațiunile care înscriu și șterg de pe listele de investiții asemenea obiective nu sunt mai degrabă politice. Nenorocirea este că ele creează așteptări și speranțe greu de șters din memoria colectivităților umane cărora le-ar fi fost cu adevărat de folos. Și, mai ales, că au costat bani.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI