Anexe gospodărești și mii de kilograme de porumb și furaje făcute scrum de un incendiu în Stamate

Un localnic din satul Stamate, comuna Fântânele, a fost trezit ieri, înainte de răsăritul soarelui, de fumul și flăcările izbucnite în gospodăria lui.
 

La ora 4,26, când a anunțat pompierii, ardeau depozitul de furaje, grajdul și bucătăria de vară, iar flăcările ajunseseră deja la acoperișul casei de locuit, o locuință frumoasă cu etaj și mansardă. La fața locului pompierii detașamentului Suceava și cei ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Fântânele au găsit aceeași situație pe care s-au străduit să o limiteze înainte ca omul să sufere pagube și mai mari. Echipele de pe trei autospeciale de stingere au muncit până la 7 dimineața pentru a localiza și stinge complet pălălaia ce părea de nestăpânit, alimentată de miile de kilograme de provizii de cereale și furaje din depozit. Militarii și voluntarii au salvat casa omului, focul afectând doar vreo 5 mp de acoperiș, câteva geamuri termopan și vreo 30 mp de izolație exterioară. S-au făcut însă scrum alte construcții din gospodărie și multe bunuri aflate în interior. „Au ars depozitul de furaje pe o suprafață de 50 mp, acoperișul adăpostului de animale pe 30 mp, bucătăria de vară pe 27 mp, dar și bunuri din interior, 1.000 kilograme de fân, 10.000 kilograme de porumb, trei metri cubi lemn de foc și 1.000 kilograme de plante furajere. Flăcările au degradat 5 mp din acoperișul casei, patru geamuri termopan și izolația termică a locuinței pe o suprafață de aproximativ 30 mp”, a transmis plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava. Toate aceste pagube ar fi putut să nu existe dacă proprietarul n-ar fi făcut improvizații la instalația electrică și un conductor n-ar fi provocat scurtcircuit.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI