Alături de ei s-au aflat președintele Organizației Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Bălan, deputata Sanda-Maria Ardeleanu și prim-vicepreședintele organizației județene a partidului, Orest Onofrei, candidatul pentru europarlamentare aflat pe lista PDL pe locul șase, eligibil. Deputatul Ioan Bălan a declarat că, prin gestul făcut, cei de la PDL vor să arate sucevenilor că le pasă de orașul în care trăiesc. „Noi, cei din organizația municipală a PDL am spus tot timpul că vrem mult verde în municipiul Suceava, iar verde înseamnă și flori. Tinerii noștri s-au mobilizat exemplar și, din puținul lor, au reușit să strângă undeva la vreo 2.000 de lei și au cumpărat peste 1.500 de flori pe care azi le și plantăm aici, în fața sediului Organizației Municipale Suceava a PDL. E un gest care vrea să demonstreze sucevenilor că nouă, celor de la PDL, ne pasă de Suceava. Cu acest gest mic sperăm să-i îndemnăm pe suceveni să facă același lucru, sperăm să-i facem să înțeleagă că și cu puțini bani se poate înfrumuseța un oraș. Suntem în campanie electorală și gestul nostru poate fi catalogat ca un gest electoral. Chiar dacă ar fi așa, aceste flori minunate rămân exemplul unei campanii plăcute, unei campanii în care candidatul nostru Orest Onofrei a fost prezent mereu în întâlniri publice, unde a explicat oamenilor importanța acestor alegeri și în mod special faptul că este singurul candidat care poate ajunge din partea Sucevei în Parlamentul European. E o tradiție la Suceava ca din 2007 să aibă un reprezentant în Parlamentul European. Bine ar fi ca sucevenii duminică să înțeleagă că, votând PDL, trimit direct în Parlamentul European un sucevean. Votând PNL sau PSD vor trimite doar nevestele disperate ale USL-ului”, a declarat Balan. La rândul său, Orest Onofrei a ținut să sublinieze că gestul celor de la PDL are putere de exemplu. „Nu poți pretinde că ai grijă de un oraș dacă nu ai grijă de casa ta și nu poți pretinde că ești gospodar într-un oraș ca Suceava dacă nu ești gospodar la tine acasă. Gestul de azi, chiar dacă e simbolic, are și puterea de exemplu. Eu cred că începând cu lucruri mici putem ajunge la lucruri foarte mari. Suceava are nevoie să devină un oraș verde, un oraș de flori și faptul că noi am putut da un asemenea exemplu practic și pragmatic eu sper să fie un exemplu și pentru fiecare dintre suceveni. Să ne facem frumos fiecare la noi acasă și în final putem avea un oraș frumos și cu oameni foarte frumoși. Ceea ce am făcut noi azi e doar un început și un exemplu. Sper să fie urmat de foarte mulți suceveni”, a spus Onofrei. Nu în ultimul rând, deputata Sanda-Maria Ardeleanu consideră că niciun gest nu este prea mult pentru înfrumusețarea Sucevei. „Ce poate fi mai frumos decât să plantezi flori în fața casei? Cred că niciun gest nu este prea mult pentru înfrumusețarea Sucevei. Dorim să avem un oraș frumos, un oraș verde, un oraș în care să râdă florile și noi să râdem către ele. Ne visăm o Suceavă frumoasă, europeană și pentru aceasta îi invit pe toți sucevenii duminică la vot pentru casa mare a Europei. Europa este casa noastră mare și trebuie să intrăm în ea, dar pentru aceasta responsabilitatea noastră în calitate de cetățeni europeni ne face să nu putem sta acasă liniștiți. Duminică trebuie să venim să votăm pentru o Bucovină europeană și să votăm pe cei care au șanse, și singura șansă pentru Bucovina la aceste alegeri o reprezintă colegul nostru Orest Onofrei”, a încheiat Ardeleanu.
Peste 1.500 de flori au fost plantate, în cursul zilei de joi, pe aleea din fața sediului Organizației Municipale Suceava a PDL. Inițiatorii acestei acțiuni au fost tinerii democrat-liberali.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii