După ce a mâncat o conservă de pește preparată în casă

Suspect de botulism

Un bărbat cu vârsta în jur de 60 de ani din Liteni se află în stare gravă, internat la Terapie Intensivă, într-o clinică ieșeană, fiind suspectat de botulism, o afecțiune rară.
 

El s-a îmbolnăvit după ce a consumat o conservă de pește preparată în casă, dar s-a prezentat la medic la câteva zile după aceea. Pacientul a fost internat, mai întâi, la Suceava, unde i s-a administrat serul antibotulinic, numai că starea sa s-a agravat fiind transferat la Iași. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava au precizat, referitor la caz, că bărbatul s-a prezentat târziu la spital, serul fiindu-i administrat pe 16 mai, iar el consumase pe 9 mai o conservă de pește, din cele 5 borcane preparate în casă tocmai în luna decembrie, și păstrate în beci. Au fost prelevate probe de la pacient și trimise la Institutul Cantacuzino București, fiind așteptate rezultatele analizei. DSP a precizat că anul trecut au fost, la Suceava, două cazuri de botulism, unul fiind al unei femei din Solca, ce mâncase zacuscă. Conducerea instituției atenționează sucevenii să fie atenți la alimentele conservate în casă și să nu le consume pe cele din borcane cu capac deformat sau miros neplăcut. Botulismul este o afecțiune rară, de o gravitate considerabilă, cauzată de o toxină produsă de bacteria Clostridium botulinum, care se numără „printre cele mai puternice otrăvuri cunoscute”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: