Amenzi și permise suspendate pentru șoferii care conduc beți

> Aproape 260 de șoferi au fost verificați cu etilotestul de polițiștii suceveni într-o acțiune de weekend
 

În scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic și al depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice, precum și a celor care încalcă legislația rutieră în vigoare, în perioada 17 – 19 mai, Serviciul Rutier Suceava împreună cu biroul/formațiunile de profil din teritoriu, sprijiniți de polițiștii de siguranță publică, inclusiv din cadrul secțiilor de poliție rurală, au organizat și desfășurat acțiuni pe mai multe drumuri publice din județ. Acțiunile s-au finalizat cu aplicarea a 135 de sancțiuni în valoare de peste 35.000 de lei. Nouă infracțiuni au intrat cu făptași cu tot în vizorul polițiștilor, fiind vorba despre trei alcoolemii, două refuzuri de recoltare mostre biologice, una de conducere de autovehicul neînmatriculat și trei de conducere fără permis de conducere. În acest context au fost reținute 11 permise de conducere, șase pentru consum de alcool și cinci pentru alte abateri. În total, în cele două zile de control, aproape 260 de șoferi au trebuit să sufle în etilotest. IPJ Suceava a dat și câteva exemple de ilegalități constatate de polițiști cu ocazia acțiunii de weekend. Ștefan M. din Siliștea – Liteni a condus autoturismul pe D.C. ,,Osoi” având 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. El s-a sustras recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei drept pentru care i s-a întocmit dosar penal. Adrian C., de 29 ani, din Coșna, a fost depistat pe D.J. 172 D, în localitatea Coșna, în timp ce conducea autoturismul având o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Vasile M. de 33 ani, din Frătăuții Noi, a condus autoturismul pe D.J. 291 A, având 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Constantin M., de 55 ani, din Rădăuți, a condus mopedul fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența alcoolului, refuzând testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice de sânge. Doru C., de 41 ani, din Siminicea, a condus autoturismul pe D.J. 208 B și, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: