Dumitru TEODORESCU
Când veneam la Suceava să urmez liceul tocmai se construia zona industrială din Valea Sucevei. Rar aruncam privirea de-o parte și de alta a drumului de unde fuseseră deja tăiați uriașii tei ce-l străjuiseră până atunci, întreaga grija a călătoriei fiind menținerea echilibrului și a bagajului pe lângă tine, că, foarte tânăr fiind, nu aveam acces la un scaun. Se făcea smântâna în voie unt de la Zvoriștea până în autogara Sucevei, atât era de zbuciumată călătoria cu autobuzul prin hârtoapele șoselei. Iar la Hânțești – pe jos din capătul pădurii Adâncatei până acasă ucideam noroaie lăptoase ce treceau peste înălțimea pantofului… Aceeași adâncime o avea noroiul și în buricul Rădăuților, în zona liceului Hurmuzachi, când se construiau acolo blocurile și școala generală din spatele clădirii imperiale a liceului. Când au început lucrările la DN 17, un cunoscut mi-a spus: „Aș vrea să trăiesc să circul și eu pe drumul ăsta când e gata!”. N-a apucat, dar drumul este gata, cu toate criticabilele lui zone, iar călătoria peste munte până la Bistrița nu mai durează ca acum zece ani 5 ore ci doar 3. Gata de câțiva ani buni este și șoseaua până la București, șosea rapidă doar de la Roman la București, suficient însă ca timpul călătoriei cu mașina de la Suceava până în capitală să se reducă considerabil. Acum dorim autostrăzi pe ambele direcții. De ce ungurii au? În anii ’90, ei aveau autostradă de la Budapesta, în nord, spre Miskolc, doar vreo 70 km, până la Göngös. Acum au ajuns – spre granița cu România cel puțin – până la Debrecin și Nyireghyhaza! Iar noi!… Noi încă avem drumuri bine înnoroiate, iar nemții intră între ogoare pe asfalt. La noi, ca la noi. Trebuie să fim mulțumiți cu ce am făcut până acum, cu ce se va face și să acceptăm acest ritm cu umilința celui ce se întreba mai devreme dacă apucă să călătorească pe modernizatul DN 17…
Comentarii