Zilele Sucevei, prescurtate

> Nefiind weekend, suceveni nu vor avea prea mult timp de distracții
 

Anul acesta, municipiul Suceava va fi sărbătorit în intervalul 24-26 iunie, a anunțat, într-o întâlnire cu presa, primarul Ion Lungu. El spune că va supune această propunere aprobării plenului deliberativului municipal, motivând că, nefiind weekend, ci zile lucrătoare, sucevenii nu vor avea prea mult timp de distracții. „Se apropie zilele orașului, de aceea voi propune în ședința Consiliului Local din această lună să organizăm manifestările în perioada 24-26 iunie”, a reliefat primarul, care este la cea de a zecea organizare a manifestărilor prilejuite de celebrarea capitalei de județ. El spune că, la fel ca și în anii anteriori, evoluția interpreților de muzică populară, a celor ai altor genuri muzicale, a diverselor formații și trupe va avea loc tot în parcarea mallului de pe malul râului Suceava. „Pentru adunări mari nu este indicată zona centrală, care cu greu a fost reabilitată și modernizată. Probabil că vor fi și acolo activități, de mai mică amploare, însă evenimentele majore se vor ține în zona Iulius Mall” a evidențiat Ion Lungu. De altfel, pe ordinea de zi a deliberativului local este înscris un proiect de hotărâre privind asocierea municipiului Suceava cu Iulius Mall, propuneri cu inițiative în acest sens venind și de la unele companii de renume în domeniul producerii și comercializării berii. Pentru susținerea manifestărilor, de la bugetul local va fi alocată suma de 50.000 de lei, alți bani urmând a fi atrași din sponsorizări.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: