– Doamnă, ați dat bani la doctor? Ați intrat la consultație după mine! – Nu. Dumneavoastră ați dat? – Am vrut să dau, dar dl doctor mi-a spus: „A, e fără bani”. – Cât i-ați oferit? – 50 lei noi. – Ați avut bilet de trimitere de la doctorul de familie și cuponul de pensie? – Da. Am avut. – Atunci de ce i-ați oferit bani dacă aveți dreptul la gratuitate? – Am vrut să fiu sigură că mă consultă corect. Nu vedeți că oamenii mor cu zile în spitale, te operează la piciorul sănătos, un doctor de ochi de la București opera aiurea pacienți, doar să încaseze sume de bani, mori de la o injecție… Doamnă, ce e aia conjunctivită? – Dar medicul nu v-a explicat? De ce nu l-ați întrebat? – M-am temut să nu-l enervez, că poate nu-mi dădea o rețetă corectă?! Mă tem să nu orbesc, Doamne ferește, că cine va lucra pământul, din ce vom trăi? Pensia e foarte mică, nu ne ajunge pentru medicamente, că suntem amândoi betegi. (Era însoțită de soțul ei) – Te bucuri că ți-au rămas niște bănuți în buzunar care erau destinați ca „atenție”… – Cum să nu mă bucur? Știți câte ouă, cât lapte am vândut? Că laptele e foarte ieftin. Apa minerală, pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu ca dar al naturii, se vinde de multe ori mai scump decât laptele nostru. Ba am împletit și ciorapi de lână să vând. Dar domnii de la oraș nu poartă ciorapi groși, iar cei de la țară își împletesc singuri. Așa că m-am întors cu mare parte din ei acasă. Dacă avea la ea acei ciorapi, sigur cumpăram chiar două perechi, cu toate că nici eu nu-i port, fiindu-mi mereu cald. I-am explicat că doctorul Rusu Virgil, medic primar oftalmolog, este nu numai un bun specialist, care-și face meseria cu mare profesionalism, dar este un doctor de o mare omenie. Dacă fușărea pacienții, mă consulta cu un instrument ce-l avea la îndemână, dar a cerut asistentei să-i aducă alt aparat nou, că cel pe care îl avea e uzat. Mi-a pus întrebări, mi-a explicat cum să procedez în ameliorarea suferinței ivite la ochi, m-a invitat la control după 6 luni. Dacă ești un bun pedagog îți dai seama imediat cu cine stai de vorbă: doctorul Rusu este un om cu credința în Dumnezeu. Dacă se mai fac greșeli în spitale dintr-un motiv sau altul, nu se poate generaliza. Doctorul din Suceava nu este singurul care-și face meseria conștiincios. Am cunoscut un doctor în Spitalul Municipal Mangalia, Secția Ortopedie și Traumatologie. Se numește Donica Ion. El este căutat nu numai de oameni cu probleme de sănătate din toate colțurile țării, ci și din lume. Este din Chișinău. A fost invitat la București spre a rezolva un caz dificil al unui copil. Dovedindu-se un mare expert în a îndrepta și alungi oasele, mai ales la copii, i se propune să lucreze în România. Tot în acest timp este chemat a profesa în Canada. Doctorul Donica alege România. Când l-am întrebat de ce, mi-a răspuns: din patriotism. S-a stabilit cu familia la Mangalia. L-am mai întrebat dacă știe cât ar câștiga un specialist ca domnia sa în Occident. Mi-a răspuns că știe foarte bine pentru că fiul său lucrează tot ca medic specialist în ortopedie în Franța și salariul lui este de 12 mii euro pe lună. Dar domnul doctor Donica rămâne în România, simțindu-se aici acasă. La Băile 1 Mai Oradea, împărțind aceeași cameră cu o doamnă din Cluj, iată ce am aflat: o mână de doctori cu inimă bună și cu mare credință în Dumnezeu au înființat, la Cluj, în urmă cu două decenii, singura policlinică fără plată cunoscută în lume în acel timp. Într-un sistem medical în care micile sau marile „atenții” au fost și sunt la ordinea zilei, mai multe unități medicale au pus iubirea de om alături de jurământul lui Hipocrate, dăruindu-și puținul timp liber rămas între catedră și munca în clinicile universitare, pentru a-i îngriji pe bătrâni și săraci, fără să le ia vreun ban. O lecție de omenie și de profesionalism care a uimit întreaga lume. Un voluntariat făcut la cel mai înalt nivel de experiență și de calitate, mulțumind și pe Hipocrate și cinstindu-l și pe Dumnezeu cu o faptă bună. Pentru că n-au pus pe primul plan satisfacerea intereselor personale, mulți doctori eminenți – adevărați îngeri albi – au rămas în țară, punând în slujba românilor capacitățile lor profesionale. Ei ar trebui răsplătiți corect, la nivelul contribuției lor puse în slujba oamenilor, pentru ameliorarea stării de sănătate și salvarea de vieți omenești. Interesul dregătorilor de țară însă se îndreaptă mai mult spre sporirea averilor personale și ale rudelor lor, bucurându-se de retribuții scandalos de mari și de privilegii nemăsurate, în timp ce medicii patrioți, care ar putea câștiga în străinătate salarii pe măsura capacităților profesionale, se zbat în neajunsuri, în spitale mizere și cabinete sătești adeseori neîncălzite, lipsite de cele mai elementare condiții de muncă. ARTEMIZIA GHEORGHI, Brodina
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii