Intrarea trupelor române în Bucovina (1)

– miercuri, 6 noiembrie 1918 –
 

Primim cu oarece umilință această îndreptare a lucrurilor pe care ne-o trimite spre publicare prietenul nostru Ion Filipciuc. Pe alocuri nu chiar „prietenos”, textul dumisale lămurește însă în termenii adevărului, pretinde domnia sa, o temă pe care ne-au propus-o autorii articolului pe care Ion Filipciuc îl „corijează”. Scuza ne-a oferit-o chiar dumnealui: „La urma urmei voi nu puteți verifica autenticitatea a tot ce vi se trimite spre publicare: cel vigilent și responsabil pentru ce scrie rămâne, totuși, autorul articolului”. Indiferent însă cum va privi lucrurile cititorul nostru fidel, noi facem publică și „îndreptarea” pe care ne-o trimite Ion Filipciuc. (C.n.) Am citit cu mare bucurie articolul Maiorul Ion Antonescu, „cel dintâi” la Suceava, publicat de Adrian Popovici în ziarul „Crai nou”, Suceava, an XXIII, nr. 6415, din ziua de luni, 2 decembrie 2013, p. 8, dimpreună cu precizările despre valoroasa achiziție a colecționarului dr. Ioan Costea din Suceava și eram chiar entuziasmat să folosesc patrioticul înscris de pe fotografia reprodusă drept document într-un comentariu la paginile prozatorului Liviu Rebreanu din broșura Ardealul, Banatul, Crișana, Maramureșana și Bucovina, Editura H. Steinberg, 1919, semnată cu pseudonimul Ion Jalea, numai dacă meteahna neîncrederii și a verificărilor de rigoare nu mi-ar fi dat serioase ghionturi. Înscrisul maiorului român care a intrat „cel dintâi” în Suceava are totuși următoarele cuvinte: „Primăriei orașului Suceava, răspunzând chemării populației bucovinene, având și încuviințarea domnului general Zadik, comandantul Diviziei 8-a – fără alte instrucțiuni decât de a ține o strânsă legătură cu Primarul orașului, distinsul prof. Eusebie Popovici, în zorii zilei de 6 Noiembrie, st. n. 1918, am trecut cel dintâi în fruntea a 48 de grăniceri, grade inferioare și un ofițer, desființând granița și intrând în vechea capitală a Moldovei, cântând Pe-al nostru steag e scris Unire, am arborat tricolorul românesc sus pe turla primăriei, ca vântul suflând în faldurile lui să ducă știrea întregei populații bucovinene că a sosit ceasul de scuturare a ei de sub jugul austriac. În amintirea dragostei de care am fost înconjurat de toată suflarea românească și ca o amintire scumpă tuturor. Maior Anton Ionescu.” În această transcriere am corectat textul cules în ziarul „Crai nou”, unde s-au strecurat cîteva greșeli de lectură… orbitoare a înscrisului din partea de jos a fotografiei: – „generalul Zadic” purta patronimul Zadik; – „diviziei 8 A” trebuie ortografiat „8-a”, fiind sigura divizie… a opta; – „prof. Eusebiu Popovici” își rostea numele și semna Eusebie Popovici; – „…e scris Unire. Am arborat…” se va citi și grafia „e scris Unire, am arborat…”, cele două propoziții fiind despărțite prin virgulă, nu prin punct, iar – „Maior Ion Antonescu” nu se poate citi decît „Maior Anton Ionescu”. Pentru că: 1. Chipul prelung al maiorului din fotografia reprodusă în ziarul „Crai nou” nu are… calviția prematură a celui ce va fi avansat, peste 20 de ani, la gradul de… mareșal Ion Antonescu; ochii maiorului de la Suceava sînt mari, larg deschiși, cu aer festiv, lipsit de încrîncenare; cu sprîncenele arcuite, cu buzele cărnoase și cu bărbia marcată de siguranță. Fotografia mareșalului Ion Antonescu din anii 1918-1919 arată o figură ovală, cu ochii micșorați, sprîncene drepte, buze subțiri și bărbia teșită, iar obrazul uscat, înfățișînd un bărbat obosit și copleșit de îngrijorare. 2. Semnătura maiorului care a intrat „cel dintâi” în Suceava, în zorii zilei de 6 noiembrie 1918, are scrisă litera A mare, în vreme ce ofițerul român Ion Antonescu își semna numele cu a mic! Să mai observăm apoi un amănunt neliniștitor: semnă-tura din documentul reprodus în ziarul „Crai nou” nu are nici inițiala „I” și nici prenumele „Ion”, ceea ce ne obligă să citim olograful doar „Ant…Ionescu” și să bănuim că maiorul care a pășit „cel dintâi” peste cordunul bucovinean, în zorii zilei de miercuri, 6 noiembrie 1918, nu este unul și același cu ofițerul care în noaptea de 21 iunie 1941 va rosti la postul de radio București: „Ostași, vă ordon treceți Prutul!” Ceea ce nu știrbește cu nimic valoarea fotografiei, ci doar întunecă acuratețea lecturii. 3. Dictonul Omul potrivit în locul cuvenit ne cere să știm cu minuție dacă „maiorul” Ion Antonescu se afla la acel ceas istoric, noiembrie 1918, în preajma cordunului care despărțea Bucovina, prin pajurele împărătești răsădite în pămîntul Moldovei, în urma raptului înfăptuit de Imperiul Austriac, începînd cu 4 mai 1775. Or, din biografia mareșalului Ion Antonescu, aflăm că el s-a născut în ziua de 2 / 14 iunie 1882 la Pitești, în familia unui ofițer, că urmează Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, iar cu ziua de 1 iulie 1904 este încadrat cu gradul de sublocotenent în Regimentul I Roșiori, de unde carierea lui ostășească se va încărca de merite și glorie. Explicația dată de dl dr. Ioan Costea în „Crai nou”, 2 decembrie 2013, că „La 1918, Antonescu deja făcea parte din Statul Major al Armatei, nefiind străin de planul de apărare al țării, având relații…” este și ea eronată, întrucît în timpul celui dintîi război mondial, după cum aflăm dintr-un memoriu propria manu, scris în ziua de 17 octombrie 1927, locotenent-colonel Ion Antonescu a îndeplinit următoarele atribuții: „a) Șeful Operațiilor Arm. de Nord 14 august 1916 – 15 noiembrie 1916 (gradul de căpitan); b) 5 noiembrie 1916, transferat, după dezastrul de la Jiu, ca șeful operațiilor Arm. I-a (același grad); c) la 10 noiembrie, inamicul trecând Dunărea la Zimnicea, am fost numit șeful operațiilor Grupului Arm. General Prezan, constituit cu această ocazie (același grad); d) La 5 decembrie 1916 am trecut șeful operațiilor la M. C. G., unde am funcționat, în aceeași calitate, până la demobilizarea armatei, aprilie 1918 (gradul maior și lt. col.); e) Imediat după aceasta, am fost numit comandantul unui divizion de cav. care se găsea în acoperire pe Nistru în Tighina (gradul lt. colonel); f) În octombrie 1918 am fost chemat telegrafic de M. S. Regele și însărcinat să fac proiectul de operațiuni pentru cazul reintrării noastre în acțiune, iar la 1 noiembrie, cu ocazia remobilizării armatei, am fost numit șeful operațiunilor la M. C. G., unde am funcționat până la 1 aprilie 1920, cînd armata s-a demobilizat în mod definitiv (același grad)…” (V. Fl. Dobrinescu, Gh. Nicolesscu, Plata și răsplata istoriei, Ion Antonescu, militar și diplomat (1914-1940), Institutul Europesn, Iași, 1994, p. 80) Altfel scris, nu „Statul Major al Armatei ”, ci doar… Marele Cartier General ! Pentru a înlătura orice dubiu, vom cita și din Foaia calificativă pe anul 1919 (de la 1 noiembrie 1918 pînă la 31 martie 1919) a lt. colonel Antonescu Ion, întocmită de comandantul de trupă sau șeful de serviciu Operații de la Marele Cartier General: „Ofițer superior distins din toate punctele de vedere, caracter hotărît, voință de fier. Orice calificare i-aș face, ea nu va putea ilustra îndeajuns meritele ce-i revin, grație muncii rodnice și fără de preget ce a depus în postul de multă încredere ce-l ocupă, ca șef al Biroului Operațiilor. Lucrările ce a executat în această calitate și care influențează toate ramurile de activitate ale Comandamentului, precum și studiile ce a pregătit pentru aproprierea intereselor neamului la Conferința Păcii, pun în evidență o dată mai mult însușirile strălucite cu care este înzestrat și patriotismul cald care-i încălzește acțiunile. Ofițer de Stat Major de mare valoare. Interesele armatei reclamă ca lt. colonel Antonescu să ajungă cît mai curînd, repede, la înaltele comandamente la care are tot dreptul să aspire. Îl propun pentru înaintare la gradul de colonel, în mod excepțional, atît în arma sa cît și pe Stat Major, precum și la comanda de regiment. Șeful Secției Operațiilor / Lt. colonel / Sichitiu” (Ibidem, p. 100) Așadar, în zorii zilei de 6 noiembrie 1918, „maiorul” Ion Antonescu nu era decît… locotenent colonel la Marele Cartier General al Armatei Române, cu funcția de șef al biroului operațiunilor în care urmau să se implice unitățile militare românești remobilizate de la 1 noiembrie, și nu avea nici timp, nici loc să pășească „cel dintâi”, în fruntea unui pluton de grăniceri, în Bucovina. Cu asemenea scurtă glosă n-am lămurit însă și cine este maiorul din fotografia amintirii evenimentului cu steagul tricolor arborat pe turla primăriei din Suceava în zorii zilei de miercuri, 6 noiembrie 1918. (Va urma)

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: