Dumbrăveni

Doi bețivi și un telefon fără importanță

 

La ora 9, luni, un bărbat de 35 de ani, din comuna Dumbrăveni, a sesizat poliția prin 112 despre faptul că i-a fost sustras telefonul mobil în timp ce se afla în incinta unui local din orașul Siret. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 24.03. a.c., în jurul orei 9, reclamantul se afla în stare de ebrietate în incinta localului, unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu alte trei persoane. Iar, la un moment dat, sub pretextul unei datorii mai vechi, un localnic, de 37 de ani, a susținut petentul, i-a sustras un telefon mobil. În urma verificărilor efectuate de polițiști, telefonul mobil reclamat ca fiind furat a fost găsit asupra suspectului, care a declarat că l-a cumpărat de la victimă cu suma de 50 lei. Prejudiciul a fost recuperat, telefonul fiind returnat părții vătămate. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cauza urmând a fi soluționată procedural, arată poliția.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: