Povestea lui Chiprian

Povestea de mai jos are dramatismul ei. Mama moare de tânără și lasă după sine doi copii, un băiat și o fată. Bunica ia copiii și zestrea celei ce murise, nevoind să lase, crede nepotul ei, nici copiii pe mâna unei mame vitrege, nici averea câtă era în lada de zestre pe mâna ginerelui, care cu siguranță se va recăsători. Cât a trăit bunica, nu s-a făcut vreo împărțeală de avere de care să beneficieze și orfanii. Actele „după bunicul”, afirmă nepotul, au rămas la mătușă-sa, sora mamei, cam săracă cu duhul, afirmă tot nepotul. Nepotul, Chiprian Iacoban, din comuna Satu Mare, este și el om bătrân acum și ne scrie a doua scrisoare în care-și povestește „drama”. La prima scrisoare nu i-am răspuns, considerând că va pricepe de ce. O scurtă documentare la primărie, poliție și o discuție cu fiica petentului ne-au lămurit că omul ne-a scris mai mult ca să-și umilească „adversarul” decât ca să primească vreun sprijin de la noi.
 

Dumitru TEODORESCU

A revenit apoi telefonic la redacție dându-ne un număr de telefon la care l-am putea aborda, dar la numărul respectiv a răspuns o persoană care nu știa nimic nici despre autor, nici despre scrisoare. Ne-a scris și a doua oară, repovestindu-și necazul. De mătușa sa cea cam „sărăcuță cu duhul” se apropie (de ce i s-a permis? unde era atunci nepotul?) o femeie, Axinia, „pocăită”, precizează petentul, care a reușit în timp să o convingă/ păcălească (afirmă dl Iacoban) să-i dea buletinul, ocazie cu care se încheie documente la notariat pe numele fiului Axiniei, Beniamin Suian, care urma să beneficieze de averea Floarei Dumitrescu, mătușa, în schimbul purtării de grijă până la moarte și după… Beniamin a dispărut undeva, în Italia, dar mamă-sa s-a îngrijit de mătușă, pe care a și îngropat-o. Iată un episod, povestit de nepot, din viața ce se apropie de sfârșit a Floarei, dusă, cu sprijinul poliției (se ascunsese în pod „de frica Axiniei”…) la spital: „Axinia sa întors acasă să facă curățenie ia schimbat lenjeria de pe pat a dat cu var pe pereți, parțial printre carpete. Axinia ia luat de supt pernă 3500 lei din dulap 5000 lei avea 2 plăsi cu actele de la bunicu lea luat ia luat 1 ceas de mână 2 cămăși naționale și mai multe bunuri de valoare din ladă 2 kg zahăr 3 kg orez 2 conserve…”. Și încheie Chiprian Iacoban (căruia i-am redat textul aidoma celui scris cu mâna sa), cu multă disperare: „eu am rămas fără drept de moștenire fără acte trebuie să fac o plângere la tribunalul internațional la dreptu omului, dar nu am actele le-a furat Axinia”. Așadar, cheia problemei e să-i înapoieze Axinia actele familiei, ca să o poată da el în judecată la Curtea Drepturilor Omului! Cerere îndreptățită în esență, dacă și poliție, și rude n-ar afirma acum, întrebate de noi, că „năpăstuitul” de Iacoban Chiprian ar fi obținut cam tot ce și-a dorit din cuvenitele moșteniri, ba chiar mai mult, vânzând până și pământul fostei soții, cuvenit de fapt fiicei lor, Elisabeta. Se înduioșează de sine, dar nu s-a înduioșat de fiica sa. Dar, indiferent de ce renume se bucură petentul nostru în satul său, el are până la urmă dreptate să-și revendice (dacă într-adevăr acestea au existat) actele familiei, acele acte care nu mai aparțin defunctei Floarea Dumitrescu, cea care a donat doar averea și actele sale lui Beniamin Suian, nu și actele moștenite de la părinții acesteia privitoare la alți membri ai familiei. Cum ar fi mama ce moare de tânără a celor doi orfani… Nu știm ce șanse are dl Iacoban să-și rezolve problema, dar dacă și-a dorit să-și facă public necazul, iaca, i-am îndeplinit dorința.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: