ANOSR atrage atenția:

Sărăcia este principala cauză a abandonului în rândul studenților

> În 20 de universități de stat din România, printre care și USV, 40% dintre studenții aflați în ultimul an abandonează studiile > ANOSR cere Ministerului Educației și Guvernului să ia măsuri de reducere a acestui fenomen
 

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția că aproape 40% dintre studenții aflați în ultimul an de studiu, la 20 de universități de stat din România, au abandonat studiile și consideră că principala cauză este sărăcia. Printre universitățile cu rată crescută a abandonului se află și Universitatea Suceava. ANOSR, asociație care are ca membră și Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS), consideră că măsurile luate, atât de stat, cât și de universități, pentru a reduce fenomenul abandonului, sunt „la limita penibilului sau chiar sub această limită”. „Bursa socială are o valoare medie de aproape trei ori mai mică decât necesarul și universitățile respondente au, în medie, un angajat specializat în consiliere în carieră sau consiliere psihologică la peste 8.000 de studenți. Pe măsură ce investigăm tot mai mult măsurile pe care statul le ia pentru reducerea abandonului școlar, inclusiv pentru accesibilitatea acestuia pentru cei săraci, născuți în mediul rural sau având dizabilități, dar și pentru creșterea relevanței studiilor și asigurarea unei treceri optime de la liceu la facultate și de acolo la locul de muncă, ne îngrozim. Ceva trebuie să se schimbe și trebuie să se schimbe repede” a declarat de Cristi Popescu, vicepreședinte educațional ANOSR, într-un comunicat. În acest context, reuniți la Oradea, la Adunarea Generală a ANOSR, reprezentanții la vârf ai studenților din România au cerut Ministerului Educației și Guvernului să ia măsuri de reducere a acestui fenomen. ANOSR a amintit că, deși ministrul delegat Mihnea Costoiu a făcut, în toamna anului trecut, o serie de promisiuni referitoare la îmbunătățirea vieții studenților, ele nu au fost îndeplinite. Printre ele, creșterea subvenției pentru cămine – cantine, reformarea modului de alocare a burselor sociale, creșterea fondului alocat pentru burse. „De atunci, doar creșterea subvenției pentru cămine – cantine a fost realizată, și aceea cu 10%, față de 30%, cât am solicitat” a precizat vicepreședintele Cristi Popescu. Principala revendicare a studenților rămâne alocarea a 6% din PIB pentru educație, cerere susținută de întreg sistemul – studenți, elevi, părinți, profesori și rectori, a mai precizat ANOSR.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: